12/02/2025

MUNICIPIUL VASLUI VA PIERDE MULTE MILIOANE DE LEI

2 min read

Județul Vaslui va primi, pentru echilibrarea bugetelor locale, peste 71,3 milioane lei. Banii urmeaza sa ajunga în conturile primăriilor, imediat ce se finalizează toate procedurile prevăzute de lege. Este una dintre cele mai mari sume, la nivel național, comparabilă cu cea a județului Neamț, care primește 76 milioane lei. Conform Legii Bugetului de stat ”Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate anual prin legea bugetului de stat, şi din cota de 22% prevăzută la art. 32 alin. (1), o cotă de 27% se alocă bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, astfel:
a) 80% din sumă se repartizează în două etape, prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, în funcţie de următoarele criterii: populaţie, suprafaţa din intravilanul unităţii administrativ-teritoriale şi capacitatea financiară a unităţii administrativ-teritoriale;
b) 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Hotărârea consiliului judeţean se comunică directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, prefectului şi consiliilor locale din judeţ”.
Fiecare comună, oraș sau municipiu din județul Vaslui va primi, conform Legii Bugetului de Stat pe anul 2025, câte 900 de lei/locuitor, în baza datelor finale ale Recensământului General din 2022.
Asta înseamnă că Vasluiul, care primea finanțări de la buget la nivelul a 150.000 de locuitori, cât sunt înregistrați la Evidența Persoanelor, va primi bani pentru 63.000 de locuitori, cât a reieșit la recensământ. Vor fi unele probleme și la alte localități din județul Vaslui, care au populație mai mică decât cea înregistrată la serviciile de evidența persoanelor.
La alocările de sume pentru drumurile județene și comunale, în 2025, județul Vaslui este pe primul loc pe țară, cu peste 27 milioane de lei alocate de Guvernul României.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.