”PORNI LUCEAFARUL” LA BIBLIOTECA JUDETEANA VASLUI
1 min read
Actiunea care a avut loc sub acest generic a fost realizată la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui, în cadrul Programului Național ”Scoala altfel”. Elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui, împreună cu Elena Maxim, profesoară, au poposit marți, 14 ianuarie, la bibliotecă pentru a o vizita și a afla cum pot deveni utilizatori ai bibliotecii. Copiii au aflat informații despre viața și opera marelui Mihai Eminescu, ce l-a consacrat, și-au testat cunoștințele dobândite și au încântat pe cei prezenti cu un recital de poezie. Manifestarea a fost coordonată de Cristina Leon, bibliotecară la Compartimentul Metodic, Marketing din cadrul bibliotecii vasluiene.
Dorelian David