RAZIE ORGANIZATĂ DE POLIȚIȘTII VASLUIENI ÎN ORAȘUL Murgeni
1 min readÎn această dimineață, 3 noiembrie 2024, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au organizat o razie în orașul Murgeni, județul Vaslui. În cadrul raziei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au fost puse în aplicare și 8 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din orașul Murgeni, județul Vaslui.
Astăzi, 3 noiembrie, peste 70 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale și al jandarmilor, au derulat o razie, cu forțe mărite.
În cadrul activităților executate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au fost puse în aplicare și 8 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din orașul Murgeni, județul Vaslui.
În cauza penală în care au fost dispuse perchezițiile domiciliare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor tulburarea ordinii și liniștii publice și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.
Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii și procurorul urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău Alexandru cel Bun.
Dorelian David