Vremea se schimbă radical, în următoarele zile
2 min readSunt anunţate lapoviţă şi ninsori în România, pentru zilele următoare. Temperaturile scad brusc în anumite zone ale tarii, astfel ca acestea vor fi la limita îngheţului, în următoarea perioadă. În Moldova, tendinţa va fi de răcire, în luna noiembrie, cu valori termice diurne în general de 10 – 12 grade. Luna noiembrie debutează cu minime de 0-2 grade dimineaţa, apărând astfel lapoviţă şi ninsori. Apoi, precipitaţiile vor fi reduse semnificativ, însă frigul se instalează pentru o lungă perioadă de timp. Vremea va fi mai rece decât în mod normal la aceastã datã în nord şi parţial în centru, dar şi uşor mai caldã în restul ţãrii. Vor fi înnorãri şi va ploua, în general slab cantitativ, în Maramureş, local în Transilvania, Moldova şi la munte şi pe areale mici în Dobrogea. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar ploi slabe se vor semnala cu totul izolat. La altitudini în general de peste 1500 m, trecãtor vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua la munte, în special în masivele vestice, iar noaptea în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 10 şi 24 de grade. În săptămâna 14 – 21 octombrie valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile estice și nordestice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Dorelian David