EVENIMENT CU OCAZIA ZILEI MONDIALE A EDUCATIEI, LA Vaslui
1 min read
Ieri, 5 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, Primaria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Asociația “Șah in Școală”, a organizat, la Sala de sport de la Liceul “Stefan Procopiu”, prima ediție a Concursului “Șah în Școală”. La acest concurs au participat 140 elevi din clasele I – VIII, din cadrul celor 10 școli preuniversitare de stat din municipiul Vaslui, respectiv Huși. Sub deviza “Susținem șahul în școală”, Primăria Vaslui a alocat fonduri unităților de învățământ preuniversitar pentru achiziționarea tabelor de șah, conștientă fiind de importanța sportului minții pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Premii, cupe și diplome au fost dăruite celor care s-au evidențiat prin participarea la această primă ediție a Concursului “Șah în școală”.
La manifestare a fost prezent si viceprimarul Lucian Braniste, viitor primar al municipiului resedinta de judet. “Încurajăm elevii să participe la cât mai multe activități extrașcolare, din care să poată alege pasiunea pentru viitor. Suntem mereu alături de elevii care își doresc să se autodepășească și să își demonstreze calitățile”, a spus Braniste. La actiune au mai fost prezenti, primtre altii, Cristina Botan, inspector general la ISJ Vaslui si Constantin Grosu, un om devotat ”sportului mintii”.
Dorelian David