SESIUNE DE INSTRUIRE PENTRU POLIȚIȘTII Vasluieni
2 min readPolițiștii vasluieni au beneficiat de o sesiune de instruire susținută de reprezentați ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, în scopul îmbunătățirii cooperării și eficienței intervențiilor polițienești în cazurile de trafic de persoane.
La data de 10 septembrie 2024, Biroul Pregătire Profesională, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, a găzduit o sesiune de instruire adresată polițiștilor care activează în domeniul stradal, în colaborare cu reprezentați ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București. La activitatea de instruire, axată pe identificarea victimelor traficului de persoane, au participat adjunctul Atașatului de Securitate al Ambasadei S.U.A., care a oferit expertiză și îndrumare polițiștilor, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, precum și peste 40 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, transporturi și crimă organizată.
Programul de formare a fost structurat astfel încât să răspundă nevoilor de pregătire specifice intervențiilor polițienești și s-a axat pe o colaborare interinstituțională atât în cadrul intervențiilor la cazurile de trafic de persoane, cât și pentru protecția victimelor acestora. Prin dezvoltarea abilităților de a acționa eficient în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui se angajează să ofere comunității o forță de poliție profesionistă și dedicată.
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui reafirmă angajamentul său față de pregătirea continuă a personalului, asigurându-se că agenții săi sunt pregătiți cu cele mai avansate cunoștințe și abilități pentru a face față provocărilor din domeniul serviciului de poliție.
Dorelian David