APROAPE TOTUL DESPRE SFANTUL MARE MUCENIC PANTELIMON (27 IULIE)

Sfântul Pantelimon (în greacă Παντελεήμων, în rusă Пантелеи́мон; cu sensul de „cel preamilostiv”), pe numele real Pantaleon, (n. 275 d.Hr., Nicomedia, Bithynia et Pontus⁠(d), Roma Antică – d. 27 iulie 305 d.Hr., Nicomedia, Roma Antică) a fost un martir din orașul Nicomidia al Bitiniei în timpul persecuției lui Dioclețian. El este considerat în Biserica Apuseană drept unul dintre cei Paisprezece ajutători și în Bisericile Orientale drept unul dintre Doctorii fără de arginți. Este unul dintre cei mai populari sfinți ortodocși, fiind invocat deseori de cei în suferințe ca tămăduitor.
Deși există dovezi care sugerează că a existat un martir pe nume Pantelimon, unii autori consideră că poveștile referitoare la viața și moartea lui sunt simple legende.
Potrivit martirologiilor, Pantaleon (nume ce înseamna „cel puternic ca un leu”) era fiul unui păgân bogat, Eustorgius din Nicomidia, și al unei mame creștine, Sf. Eubula. A primit o educație creștină aleasă de la mama sa, dar după moartea ei a uitat învățăturile creștine și a ajuns, ca și tatăl său, să se închine la idoli. Tatăl său l-a trimis la școlile vremii, unde a studiat filozofia și a ajuns ucenicul unui medic renumit pe nume Eufrosinos, de la care a deprins secretele medicinei; sub patronajul lui Eufrosinos tânărul Pantaleon a devenit medic al împăratului roman Galerius.
Pantaleon l-a cunoscut pe bătrânul preot Ermolae (prezentat ca episcop al bisericii din Nicomidia în literatura teologică de mai târziu), care i-a reamintit învățăturile de credință ale creștinismului și l-a convins că Hristos era cel mai bun medic, spunându-i că omul trebuie să aibă o mai mare încredere în credință decât în sfatul medical. Sfântul Alfons Maria de Liguori a descris această întâlnire cu următoarele cuvinte: „A studiat medicina cu atât succes, că împăratul Maximian l-a numit medicul său. Într-o zi, când sfântul nostru conversa cu un preot sfânt pe nume Ermolae, acesta din urmă, după ce a lăudat studiul medicinei, a încheiat astfel: „Dar, prietene, la ce-ți folosesc toate cunoștințele pe care le-ai dobândit în această artă, din moment ce nu cunoști știința mântuirii?”. Tânărul medic i-a vindecat cu generozitate pe cei în suferință, tămăduindu-le deopotrivă trupul și sufletul. Prin vindecarea în mod miraculos a unui om orb prin invocarea numelui lui Isus, Pantaleon l-a convertit la creștinism pe tatăl său, la moartea căruia a intrat în posesia unei mari averi. El și-a eliberat sclavii și, împărțindu-și bogățiile celor săraci, a dobândit o mare reputație în Nicomidia. Medicii păgâni din cetate, invidioși, l-au denunțat că era creștin și Pantoleon a fost adus la judecată în timpul persecuției anticreștine declanșate în anul 303 de împăratul Dioclețian. Împăratul dorea să-l salveze și a încercat să-l convingă să accepte apostazia. Pantoleon și-a mărturisit deschis credința, iar ca dovadă că Hristos era adevăratul Dumnezeu a vindecat un paralitic. În ciuda acestui fapt, el a fost condamnat la moarte de împărat, care a considerat acel miracol ca un act de vrăjitorie.
A fost supus la chinuri grele înainte de a suferi martiriul. Potrivit legendei, carnea lui Pantaleon a fost mai întâi arsă cu făclii, iar în timpul acestei cazne Hristos i s-a arătat sub chipul bătrânului preot Ermolae care l-a îmbărbătat și i-a vindecat rănile. Făcliile au fost stinse. I s-a pregătit o baie de plumb topit, dar, când a coborât în cazan, lichidul s-a răcit brusc. Pantaleon a fost aruncat apoi în mare, cu o piatră grea legată de el, dar nu s-a înecat deoarece piatra a plutit la suprafața apei. A fost împins în mijlocul fiarelor sălbatice, care s-au aruncat să-l sfâșie, dar s-au retras atunci când el le-a binecuvântat. A fost legat apoi pe o roată cu cuie de fier și aruncat de pe un deal la vale, dar frânghiile s-au desfăcut și roata s-a sfărâmat în bucăți. S-a încercat decapitarea lui, dar sabia s-a încovoiat și călăii s-au convertit la creștinism. În ciuda caznelor, Pantaleon i-a cerut lui Dumnezeu să-i ierte pe prigonitorii lui, motiv pentru care a primit numele de Panteleimon („cel preamilostiv”). Abia după ce el însuși și-a plecat grumazul, a putut fi decapitat, iar din rană a început să-i curgă un amestec de sânge și un lichid alb ca laptele. Hagiografiile Sf. Pantelimon care conțin aceste miracole săvârșite în timpul martiriului său sunt târzii și „lipsite de valoare”, potrivit Enciclopediei Catolice. Cu toate acestea, mucenicia sa pare să fie susținută de o venerație atestată încă din secolul al V-lea și mărturisită, printre altele, într-o predică despre martiri a teologului Teodoret (d. c. 457); Procopius din Cezareea (d. c. 565.?), scriind despre bisericile și sanctuarele creștine construite de împăratul Iustinian I, afirmă că împăratul a reconstruit sanctuarul lui Pantoleon din Nicomidia; există, de asemenea, o menționare a lui Pantoleon în Martyrologium Hieronymianum. Pantelimon, este reprezentat aici cu o lanțetă în mâna sa dreaptă. Această placă ceramică forma probabil o friză pe zidul unei biserici sau pe un panou al altarului.[10] Muzeul de Artă Walters.
Tradiția orientală cu privire la Sfântul Pantelimon respectă într-o proporție mai mare sau mai mică hagiografia occidentală medievală, dar nu menționează nicio apariție vizibilă a lui Hristos. În schimb, se spune că Ermolae era încă în viață, în timp ce Pantelimon era torturat, fiind martirizat doar cu puțin timp înainte de decapitarea lui Pantaleon, împreună cu doi însoțitori, Ermip și Ermocrat. Sfântul este reprezentat canonic ca un tânăr cu păr creț și fără barbă. Moaștele Sfântului Pantelimon, venerate în Nicomidia, au fost transferate la Constantinopol. Numeroase biserici, sanctuare și mănăstiri i-au fost închinate lui, fiind numite Sf. Pantaleon în Occident și Sf. Pantelimon în Orient; printre lăcașurile de cult care i-au fost închinate se numără Mănăstirea Sfântul Panteleimon de la Muntele Athos, Mănăstirea Sf. Panteleimon din Myrtou (Cipru) și Biserica Sf. Pantelimon din Gorno Nerezi (Republica Macedonia), construită în secolul al XII-lea. Armenii cred că Mănăstirea Amaras din Nagorno-Karabah conține părticele din moaștele Sfântului Pantelimon, care sunt venerate în provinciile de este ale Armeniei.
După Moartea neagră (pandemia de ciumă) din Europa de Vest de la mijlocul secolului al XIV-lea, în calitate de sfânt patron al medicilor și moașelor, Sf. Pantelimon a ajuns să fie considerat unul dintre cei paisprezece martiri păzitori (cei Paisprezece ajutători). Moaștele sfântului se găsesc în Catedrala Saint-Denis din Paris; capul lui este venerat la Lyon. O biserică romană i-a fost dedicată la Köln încă din secolul al IX-lea.
În Biblioteca Britanică există un manuscris scris în limba engleză veche (anglo-saxonă) despre Viața Sfântului Pantelimon (British Library, MS Cotton Vitellius D XVII), care datează de la începutul secolului al XI-lea, scrisă probabil pentru abatele Ælfric de Eynsham.[11] Sacristia din transeptul sudic al catedralei din Chichester a fost anterior o capelă cu plan pătrat dedicată Sfântului Pantelimon – era posibil să fi fost în construcție chiar înainte de marele incendiu care a afectat catedrala în anul 1187.

Dorelian David