Meteo
2 min read
A fost prelungit până marţi codul roşu de caniculă în Bucureşti şi 32 de judeţe. Vor fi resimţite temperaturi de peste 45 de grade Celsius.
În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale. Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 15, 16 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat
În Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale
Capitala şi mare parte din ţară se află, sâmbătă şi duminică, sub cod roşu de caniculă
COD ROȘU DE CANICULĂ
Interval de valabilitate: 13, 14 iulie
Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat
În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldură va continua să se intensifice.
Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale. Sunt vizate Capitala şi judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Ialomița, Călărași, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași, Botoșani, și parțial județele Bacău, Neamț și Suceava.
Valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi maxime de 33-36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Dorelian David