ROSIILE URIASE DIN LOCALITATEA VASLUIANA BOGDANITA

Bogdãnita era cunoscuta, candva, prin rosiile cele mai mari din judet. In localitatea vasluiana s-a pãstrat tradiția si noul val de specialisti au preluat stafeta. Plantele care produc roade uriase au nevoie de o atentie deosebitã. In functie de grija care li se oferã, rezultã fructele mult dorite. Se recomandã cultivarea lor prin rãsaduri. Pentru fermierii pasionati rosiile uriase sunt o provocare. Se spune cã mãiestria unui legumicultor se vede în dimensiunea unei rosii de grãdinã. Iatã de ce astfel de tomate sunt dificil de obtinut, chiar si când sunt folosite soiuri sau un hibrid caracterizat de mãrime mai mare decât cea a fructelor. Dimensiunea tomatelor si productivitatea culturii nu depinde doar de soi, ci si de îngrijirea corectã a culturii. Dacã obtinerea unor rosii mari si suculente este un obiectiv pentru producãtori, este important ca acestia sã respecte niste reguli simple de îngrijire, recomandate de specialisti. Solul, apa, nutrientii, lumina, aerul – toate acestea sunt elemente esentiale pentru ca planta sã producã multe legume mari si sãnãtoase. Rosiile sunt la mare cãutare, mai ales în sezonul cald. Tomatele mari sunt foarte cãutate pentru gustul lor si mai ales pentru plãcerea de a savura o rosie româneascã, crescutã acasã sau cumpãratã de la un producãtor local. Tomatele mari au nevoie de o atentie deosebitã pentru cã în functie de grija pe care o avem, ne vom bucura si noi de rodul sãu. Primul pas este alegerea unei sãmânte bune. Se pot cumpãra fie de la firmele de specialitate, fie se iau de la tãranii care le cultivã an de an, din generatie în generatie. La Târgurile de seminte cu suflet, puteti lua legãtura direct cu tãrani care au soiuri deosebite pe care le dãruiesc din dorinta de a cultiva si a duce mai departe soiul. Soiuri mari, autentice se pot gãsi si la Banca de Resurse Genetice de la Suceava. Se recomandã cultivarea lor prin rãsaduri. Acestea se seamãnã începând cu luna februarie, dacã doriti sã puneti în solar sau din martie, dacã doriti ca sã plantati în grãdinã. Pentru a avea fructe mari este nevoie de un sistem radicular sãnãtos. Dacã rãsadul este mai înalt de 30 cm, recomandãm plantarea pe orizontalã pentru cã rãdãcinile din pahar nu sunt suficiente, mai ales dacã au fost crescute într-un cub nutritiv mai mic sau dacã le cumpãrati la fir. Noi facem copci cu sapa si le udãm bine pânã se umplu cu apã. Tomatele mari sunt plantate la minim 45 cm între plante si 75 cm între rânduri. Dupã ce s-a udat bine, se pune o canã de vermicompost achizitionat de la o fermã de râme din Iasi, pentru cã solul nu este foarte afânat si este nevoie de suplimentat cu hranã. Se recomandã udarea la plantat apoi, timp de sapte zile nu se mai udã pentru cã se lasã sã se dezvolte rãdãcina, sã se ducã în profunzime. Dupã o sãptãmânã, se face prima udare cu un produs de înrãdãcinare. Pentru a ne bucura de mai multe fructe, se lãsã vârful si un lãstar mai sãnãtos, apoi se leagã în V, sã vinã pe douã brate. Tomatele mari au o mare nevoie de polenizare. Fie se apeleaza la produse pe bazã de bor si calciu. Un rezultat bun apare dupã ce se merge mai des printre ele si se dã cu un bãt de sârmã de culturã. Un alt gospodar din Bogdãnita, originar din Focsani, spune cã aceste tomate mari sunt îngrijite ca orice alt soi de rosii. A fost acasã, la pãrinti, le-a spus si lor despre acestea, iar pânã la urmã a intrat în contact si a fãcut rost de acele seminte. Are seminte si la ora actualã, dar a fãcut si rãsad. A dat la cunostinte pentru cã sunt niste rosii extraordinar de bune la gust, cu miez cristalin. Ele nu au nevoie de o atentie specialã. O uzi, o copilesti, dar are nevoie de multã apã. Merge plantatã si în câmp, si la solar. Un dezavantaj al acestor rosii de dimensiuni mari este cã nu tin mult, nu se pãstreazã. Au o coajã foarte finã si în 2-3 zile trebuie consumate. Cultivatorii sperã sã nu batã gheata, ca sã poata face rosii care cântãresc chiar si un kilogram, cum au avut anii trecuti. Pentru a obtine rosia uriasã trebuie facute o serie de lucrãri cu mare atentie. Sã alegi soiul potrivit, dar si sã lucrezi cu pasiune. Rosiile cresc bine si rodesc din abundentã în sol fertil, bogat în materie organicã. Astfel, la pregãtirea paturilor germinative este importantã aplicarea îngrãsãmintelor minerale organice, precum si a celor complexe, care vor lucra pe tot parcursul sezonului de vegetatie. Locul ideal de plantare pentru rosii este unul bine luminat de soare, pe tot parcursul zilei. Dacã îngrãsãmintele organice nu au fost aplicate în grãdinã toamna, atunci primãvara se recomandã administrarea de compost maturat, humus (8-10 kg/metru pãtrat) sau vermicompost (3 kg/mp) pe solul unde sunt plantate rosiile. Îngrãsãminte precum compostul granulat de cal sau vermicompostul pot fi puse în gãurile de plantare, fiind prietenoase cu mediul si asigurând nutrientii necesari plantelor pe termen lung, îmbunãtãtind, în acelasi timp, structura solului. Din îngrãsãmintele minerale, se poate aplicã superfosfat (50-70 g pe 1 mp), sulfat de potasiu (30-40 g pe 1 mp) si îngrãsãminte complexe cu continut ridicat de potasiu. De asemenea irigarea plantelor de rosii este importsantã. Dacã rosiile cresc în câmp deschis, acestea au parte, periodic, de apa de la precipitatii. Cu toate acestea, dacã vara este cãlduroasã si secetoasã sau dacã tomatele cresc în solar, solul se usucã rapid, ceea ce duce la deteriorarea recoltei. Rosiile au nevoie de umiditate în sol, mai ales în timpul înfloririi si fructificãrii. În acest moment, umiditatea solului ar trebui sã fie de cel putin 80%. În lipsa unor instrumente de mãsurare a umiditãtii, se tine cont de starea plantelor, conditiile meteorologice, tipul de sol, metoda de plantare si prezenta/absenta stratului de mulcire. La udarea tomatelor, se tine cont de urmãtoarele reguli: rosiile se udã la rãdãcini, evitând eroziunea solului si umiditatea care pãtrunde pe frunze. Apa pentru irigare se încãlzeste înainte. Temperatura optimã pentru udarea rosiilor trebuie sã fie in jur de 20-22°C. Plantele se udã abundent. Solul trebuie umezit la o adâncime mare, adicã stratul de rãdãcinã trebuie sã fie întotdeauna umed. Dacã se umezeste solul doar la o adâncime de 5-10 cm, rãdãcinile rosiilor vor fi localizate superficial si vor suferi în mod constant din cauza lipsei de apã si nutritie. Pentru a retine umiditatea în zona rãdãcinilor, plantele se udã mai rar si nu se slãbeste solul din jurul tufisurilor. În acest sens, se poate mulci solul cu fân sau alte materiale organice. Astfel, se vor crea conditii favorabile pentru dezvoltarea bacteriilor benefice în sol si se va asigura nutritia plantelor. Pentru ca tufele de rosii sã creascã bine si sã producã o recoltã bogatã, au nevoie de o nutritie adecvatã. Nutrientii din sol nu sunt întotdeauna bine absorbiti de sistemul radicular al plantelor, deoarece pot fi într-o formã greu accesibilã sau sunt „spãlati” în timpul udãrilor. De exemplu, azotul, de care rosiile au mare nevoie la începutul sezonului de vegetatie, este un element foarte mobil si slab fixat în sol (în special azotul sub formã de nitrat). Fãrã azot, rosiile se opresc din crestere, frunzele inferioare devin galbene si cad. Astfel, azotul se administreazã în prima jumãtate a perioadei de crestere a plantelor. Cu toate acestea, specialistii recomandã sã nu se facã excese, mai ales în perioada de înrãdãcinare a rãsadurilor si a înfloririi, deoarece o cantitate mare de azot interfereazã cu absorbtia fosforului. Dupã plantare, în prima jumãtate a sezonului de vegetatie, plantele se fertilizeazã cu o infuzie de buruieni si cu un îngrãsãmânt complex cu un continut ridicat de fosfor si un set complet de microelemente. De asemenea, este utilã aplicarea fertilizãrii foliare cu bor si calciu. În perioada de fructificare, se opteazã pentru îngrãsãmintele care contin mai mult potasiu. Este foarte importantã fertilizarea plantelor cu îngrãsãminte minerale, inclusiv cu toate macro si microelementele necesare. Tufele bine dezvoltate care cresc în sol fertil se fertilizeazã de 3-4 ori pe sezon, iar plantele slab dezvoltate se fertilizeazã mai des, la fiecare 2-3 sãptãmâni.
Numãrul de frunze pe plantã este foarte important, iar defolierea este o operatie obligatorie. Una dintre cele mai frecvente greseli este defolierea excesivã sau îndepãrtarea prea multor frunze de la rosii în scopul de a facilita iluminarea si ventilarea optimã.

Dorelian David