24/07/2024

CINSTE SI ONOARE POLITISTILOR VASLUIENI!

2 min read

COPIII CSEI NEGREŞTI AU PRIMIT, DIN NOU, VIZITA ACESTORA

Copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI) Negreşti au sărbătorit Ziua Eroilor împreună cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, într-o zi de mare semnificație ortodoxă: Înălțarea Domnului.
Ziua Eroilor onorează memoria celor căzuți în luptă pentru credință, libertate, dreptate și apărarea țării. În acest an, polițiștii vasluieni au ales să celebreze micii eroi contemporani ai Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Negrești, care zilnic luptă pentru a se integra într-o societate care poate fi dificilă pentru ei.
Peste 140 de copii i-au întâmpinat pe oaspeți cu entuziasm, s-au jucat cu baloane de săpun și au prezentat un program artistic de dansuri, cântece și poezii, pregătit împreună cu profesorii lor.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Negrești, Serviciului de Ordine Publică, Biroului de Siguranța Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități educative, oferind copiilor informații, potrivit vârstei și nivelului acestora de înțelegere, despre cum să fie în siguranță acasă, în drum spre școală, la școală, dar și cum să se protejeze și să fie în siguranță în mediul online.
Cadourile oferite copiilor au fost contribuții benevole ale polițiștilor din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, menite să aducă bucurie în această zi semnificativă.
Ana, o fetiță de 14 ani din clasa a VI-a, pasionată de pictură și cu o memorie vizuală extraordinară, a fost apreciată în mod special. O expoziție a picturilor sale a fost organizată în holul principal al școlii, pentru a fi admirată de toți colegii.
Polițiștii l-au vizitat și pe Florin, un fost beneficiar al centrului cu nevoi speciale, care primea întotdeauna cadouri frumoase din partea lor în luna iunie. Aceștia nu l-au dezamăgit și l-au vizitat acasă, fiind primiți cu mult entuziasm.
În sediile unităților de poliție din Vaslui, jertfa eroilor căzuți a fost cinstită printr-un moment de reculegere colectiv la ora 12.00. Efectivele aflate în teren cu autospeciale au ținut un moment de reculegere în locuri care să nu perturbe traficul rutier.
Polițiștii prezenţi la evenimentul desfăşurat la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Negreşti le-au urat copiilor să aibă o vacanță în siguranţă!

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.