03/10/2024

A IV-a ediție a programului „Luna pastorației copiilor și tinerilor”, în Episcopia Hușilor

3 min read

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie a avut loc, la Mănăstirea Grăjdeni, Întâlnirea copiilor și tinerilor din 30 parohii din Protopopiatele Bârlad și Huși, care au derulat activități în cadrul ediției a IV-a a proiectului eparhial „Luna pastorației copiilor și tinerilor”.
În total, anul acesta au fost implicate 60 de parohii din cele trei protopopiate ale eparhiei, iar la întâlnire au participat 300 de tineri, împreună cu preoții lor și 20 de voluntari.
Ziua a început cu slujba Sfintei Liturghii, la care au participat părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină, părinții protopopi Andrei Mereuță și Ștefan Iulian Dumitru, alături de preoții parohi implicați în proiect. Toți cei 300 de copii participanți s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Au participat parohiile Fruntișeni, Alexandru Vlahuță, Ibănești, Ivești I, Docani, Docăneasa, „Sf. Nicolae și Sf. Teodor” – Bârlad, Rădăești, Brădești, Perieni II, Pogana, Blăgești, Bursuci, Epureni, Grăjdeni, Voinești, „Domneasca I” – Bârlad, Bârlălești, „Sf. Trei Ierarhi” – Bârlad, Bogdănița, Dobrina, Hurdugi, Râșești, Bogdana, Deleni, Țifu, Idrici, Murgeni, Copăceana, și Hoceni.
După Sfânta Liturghie a avut loc vizionarea filmului care a surprins activitățile desfășurate de către tineri în parohiile din care provin.
Voluntarii Asociației „JoyCamps România” au animat pe cei prezenți și au desfășurat timp de 4 ore activități educative nonformale și jocuri în aer liber, în incinta mănăstirii.
«A IV-a ediție a Proiectului „Luna pastorației copiilor și tinerilor”, în Episcopia Hușilor, s-a derulat în perioada 27 aprilie- 5 iunie 2024 și a vizat intensificarea misiunii pastorale cu copiii și tinerii în parohii. Au fost implicate în total, 60 de parohii, iar astăzi au fost prezenți copii din 30 dintre acestea.
Dezideratul nostru este să îi apropiem pe elevi de Sfintele Taine ale Bisericii, să redescopere prin pastorația unită cu educația nonformală frumusețea Bisericii noastre. Lucrul acesta nu este tocmai greu, iar preoții care se implică constant ne oferă cel mai frumos exemplu.
Preotul paroh a format o echipă de 10-12 copii din fiecare parohie, împreună cu care a organizat mai multe întâlniri tematice, cateheze, activități filantropice, jocuri, activități de ecologizare, târguri caritabile, scurte pelerinaje sau drumeții.
Toate acestea au culminat astăzi cu această primă întâlnire, de la Mănăstirea Grăjdeni. Mulțumim călduros, pentru primirea frumoasă, obștii monahale, maicii starețe Irina Moaleș, celor 10 măicuțe harnice și părintelui Ciprian Timofte », a menționat părintele Marian Dumitru Rugină consilierul Sectorului activități cu tineretul al Episcopiei Hușilor.
Următoarea întâlnire a celor implicați în „Luna pastorației copiilor și tinerilor”, va avea loc pe 25 iunie 2024, la Mănăstirea Tanacu, moment la care vor participa următoarele 10 parohii din Protopopiatul Huși și 20 de Parohii din Protopopiatul Vaslui. În această zi va avea loc și premierea câștigătorilor Concursului Național Catehetic „Hristos-Cuvântul care vindecă”, faza eparhială.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.