14/12/2024

AJUTOR FINANCIAR DE URGENTA PENTRU MUNICIPIUL HUSI

2 min read

Municipiul Huși primește un ajutor financiar de urgență de la CJ Vaslui. Este vorba de suma de 1.000 mii lei, bani care provin din impozitul pe venit. Decizia este motivată de faptul că autoritățile locale au numeroase probleme financiare. Totodata, municipalitatea are în derulare un număr mare de proiecte de investiții. ”Municipiul dintre vii” va primi de la Consiliul Județean (CJ) Vaslui ultima sumă din impozitul pe venit pe care o are la dispoziție în fondul de rezervă. CJ Vaslui are la dispoziție, din impozitul pe venit, suma de 36.829 mii lei care se repartizează în anul 2024 comunelor, orașelor și municipiilor. Suma, care reprezintă 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2024, se repartizează unităților administrativ-teritoriale pentru: susținerea programelor de dezvoltare locală; susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală; cheltuieli de funcționare pe care UAT-urile nu le pot finanța din venituri proprii și din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. CJ Vaslui a aprobat repartizarea sumei de 35.829 lei, iar, în acest moment, în fondul aflat la dispoziție este disponibilă suma de 1.000 mii lei. Având în vedere numeroasele probleme financiare cu care se confruntă municipiul Huși și multitudinea de proiecte de investiții pe care le are în implementarea, se propune ca suma din impozitul pe venit de 1.000 mii lei rămasă nerepartizată, să fie alocată acestei unități administrativ-teritoriale. La ultima ședință extraordinară fondul de rezervă la dispoziția CJ Vaslui a fost majorat cu suma de trei milioane de lei. Alocarea de urgență a acestor sume are legătură cu situația de extremă dificultate cu care se confruntă unele UAT-uri din punct de vedere financiar. Dacă unele comunități nu fac ultimele plăți în cadrul unor proiecte vor fi obligate să ramburseze în totalitate fondurile europene. Sunt probleme reale care tin de rambursarea unor fonduri europene.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.