POLIȚIST VASLUIAN MEDALIAT LA CAMPIONATUL NAȚIONAL DE JUDO AL M.A.I.
1 min readÎn perioada 5-8 martie peste 100 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri s-au luptat pe saltea, la Călimăneşti, în județul Vâlcea, în cadrul Campionatului de JUDO al Ministerului Afacerilor Interne. Sportivii, femei și bărbați, au concurat pe diferite categorii de vârstă şi greutate pentru obţinerea locurilor pe podium, în această disciplină atât de importantă pentru pregătirea fizică a cadrelor Ministerului Afacerilor Interne.
Ca în fiecare an, începând cu anul 2007, subcomisarul de poliție Ionuț-Sebastian PÂNZARU, ofițer specialist în cadrul Biroului Pregătire Profesională al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a participat la competiția de judo a MAI.
Acesta a fost medaliat cu bronz la categoria 81 de kilograme (peste 35 de ani). Ionuț-Sebastian este polițist din anul 2007, an în care a început să practice și nobilul sport de origine niponă și este multiplu medaliat la campionatele de JUDO și UNIFIGHT ale Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, acesta împărtășește și colegilor, prin activitatea desfășurată în cadrul Biroului de Pregătire Profesională, tehnicile de autoapărare necesare în timpul intervențiilor.
Dorelian David