10/12/2024

Infrastructura de irigații modernizata cu bani europeni

1 min read

Începând din 15 martie fermierii și organizațiile agricole pot depune cereri de finanțare prin intermediul paginii oficiale de internet – www.afir.ro pentru modernizarea infrastructurii de irigații. Măsura este finanțată prin intermediul intervenției DR-25 din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027. Alocarea pentru această sesiune este de 400.000.000 de euro, iar beneficiarii eligibili sunt Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații conform legislației în vigoare. Fermierii au șansa de a obține o finanțare de până la 1.500.000 de euro pentru modernizarea sistemelor de irigații prin intermediul DR-25, cu sprijin public de 100% nerambursabil! Pentru detalii și depunere online, accesați www.afir.ro și consultați Ghidul solicitantului și anexele aferente DR-25 în secțiunea Finanțare. Anul trecut Agenţia Naţională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) Vaslui a realizat a doua etapă de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din amenajarea Albița-Fălciu. Au fost în derulare lucrări la Vetrișoaia, unde s-a reabilitat stația de repompare și 11,4 kilometri de canale de irigații care deservesc această zonă. Valoarea investiției s-a ridicat la 18,7 milioane de lei. Prin noua investiție se asigură apa pentru o suprafață de 1,9 hectare de teren agricol. Practic, fermierii au înțeles că fără irigații nu pot avea producții agricole constante și, în acest sens, au accesat și proiecte europene.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.