12/10/2024

INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI

5 min read

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
La data de 2 martie, ora 12.55, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciu de patrulare și supraveghere trafic rutier pe drumul județean DJ 246 din localitatea Tăcuta, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un motociclu, condus de către un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Dobrovăț, județul Iași.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, eliberat de către autoritățile din România sau de către alt stat, iar motociclul nu figurează înregistrat/înmatriculat.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Județean de Uugență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”punerea în ciculație a unui vehicul neînmatriculat”.
La data de 2 martie, ora 15.30, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Huși, județul Vaslui, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 24 de ani, din Huși.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la Spitalul Municipal Huși, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului substanțelor interzise.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii hușeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Extras din Codul Penal
Articolul 335
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.
Articolul 336
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor
substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.
De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Reamintim cetățenilor că Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ”(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.
Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

CONDUCEȚI CU GRIJĂ!

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.