Semnificaţia anului bisect. Legende, tradiţii şi superstiţii

O data la patru ani luna februarie are 29 de zile. Ultima data s-a intamplat acest lucru in anul 2020. Explicaţia acestei anomalii constă în faptul că un an este definit ca perioada completă de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui, care după cele mai riguroase calcule se realizează în 365 de zile, 6 ore, 9 minute şi 9 secunde. Având în vedere că omenirea are nevoie să se bazeze pe un calendar format dintr-un număr întreg de zile, a apărut convenţia ca, din patru în patru ani, cele şase ore şi ceva care se adună să se convertească într-o zi în plus în calendar. Este dacă vreţi, modalitatea de sincronizare a anului astronomic cu cel calendaristic sau al anotimpurilor. Numeric, anii bisecţi pot fi recunoscuţi fiindcă numărul lor este divizibil cu 4, însă dacă putem face o asociere neştiinţifică, atunci putem spune că aproape întotdeauna, anul bisect este anul în care are loc olimpiada de vară, sau pentru microbişti, campionatul european de fotbal. Există şi excepţii însă. Anii care se termină în două zerouri, sau anii seculari cum mai sunt numiţi, nu pot fi ani bisecţi – spre exemplu, anul 2100, ori 2200 – decât dacă primele două cifre sunt divizibile cu 4. Mulţi dintre noi au trăit anul 2000 ca an bisect, însă următorul an secular care va fi bisect este 2400. Aşadar, este posibil ca, în evoluţia omenirii, să existe 8 ani consecutivi fără an bisect, următoarea situaţie de acest gen fiind între anii 2096 şi 2104. După această introducere „ştiinţifică”, să spunem că toate aceste amănunte sunt valabile pentru calendarul gregorian – sau cel pe „stil nou”, cel adoptat de majoritatea ţărilor lumii. Pentru cei care respectă, spre exemplu, calendarul ebraic – numit şi lunisolar, sincronizarea celor două calendare se face prin adaugarea lunii Adar Aleph, a 13-a lună, de şapte ori într-o perioadă de 19 ani, la cele douăsprezece luni din anii obişnuiţi. Calendarul chinezesc, şi el lunisolar, se bazează, la fel, pe modificarea unei luni întregi, care se adaugă după o regulă care asigură că luna a 11-a este întotdeauna cea care conţine solstiţiul de iarnă din emisfera nordică. În calendarul bengalez din Bangladesh şi India se organizează anii modificaţi în aşa fel încât ziua suplimentară să fie cât mai aproape de cea de 29 februarie în calendarul gregorian, pentru a simplifica conversia datelor cu acesta, iar în calendarul Bahá’í, ziua suplimentară cade întotdeauna într-o perioadă de patru sau cinci zile începând cu ziua de 7 Esfand din calendarul solar Hejri, echivalentă aproximativ cu 26 februarie în calendarul gregorian. Versiunile calendarului islamic nu au zile adăugate în mod regulat, deşi ambele au luni, în ordine alternantă, de 29 sau 30 de zile.
Introducerea anilor bisecţi o dată la patru ani a fost stabilită, conform unor surse istorice, pentru prima dată, de Dionisie cel Mic, un călugăr din Turcia, în jurul anului 200 d.Hr. El a constatat diferenţa dintre calendarul iulian şi timpul real, care dacă nu s-ar fi corectat ar fi făcut ca solstiţiul de vară să urmeze solstiţiului de iarnă, la un moment dat. Se spune că tot el a stabilit că, pentru ca datele să coincidă în timp a fost necesar ca luna februarie să aibă o zi în plus.
Dar până la acel moment, era utilizat calendarul roman, iar în secolul al VIII-lea î.Hr. romanii au folosit un ciclu care avea 10 luni pe care l-au numit „annus”, de unde provine denumirea de an în limba română.
Treptat lunile au primit şi nume, prima lună a anului fiind Martius, în onoarea zeului Marte, a doua aprilie (în latină aperio, ire = a deschide), deoarece în aprilie se deschid mugurii plantelor.
În secolul al-VII-lea î.Hr., au fost adăugate calendarului alte două luni: ianuarie și februarie, ultima dedicată zeului împărăției subpământene Februs.
Anul 46 î.Hr., a venit cu inițiativa lui Caius Iulius (100 î.Hr. — 44 î.Hr.) de a se realiza un nou calendar, la baza căruia se afla mișcarea Soarelui în timp de un an. Anul era stabilit la 12 luni, ca şi până atunci, 365 zile, astfel că într-un ciclu erau trei ani de 365 zile și un al patrulea de 366 de zile. Conform unor surse acesta ar fi fost momentul introducerii anului bisect.
Lunile impare, începând cu ianuarie, aveau 31 de zile iar cele pare 30 zile. Luna februarie avea 29 de zile. Ziua suplimentară ce trebuia adăugată la fiecare 4 ani se intercala între 23 și 24 februarie.
Noul calendar – iulian, sau cel pe „stil vechi”, a intrat în vigoare în anul 45 î.Hr.
Ne punem problema cum se sărbătoresc persoanele născute într-o zi de 29 februarie. Ei bine, după opţiunile pe care le aleg acestea, există persoane care nu se sărbătoresc decât la patru ani distanţă, cum sunt şi persoane, mai multe conform statisticilor, care se sărbătoresc de două ori, şi pe 28 februarie şi pe 1 martie în anii care nu sunt bisecţi. Aşadar, conform alegerii personale, sunt şi persoane norocoase şi altele ghinioniste. În România există peste 10.000 de persoane născute pe data de 29 februarie, iar în lume sunt peste patru milioane. În unele ţări, pentru cei născuţi în această zi, data în care devin majori sau chiar când se pot sărbători este stabilită prin lege.

Dorelian David