13/10/2024

Cel de-al doilea drum strategic modifica radical structura bugetului județul

2 min read

La Consiliul Județean Vaslui este în lucru proiectul celui de-al doilea drum strategic. După ce va fi depus și se va semna contractul de finanțare proiectul va fi prins pe lista investițiilor. Abia în acel moment ponderea secțiunii de dezvoltare din bugetul local al județului Vaslui va fi mai mare decât secțiunea de funcționare.
Proiectul celui de-al doilea drum strategic va schimba balanța alocărilor bugetare de la nivelul județuui Vaslui. Pentru moment, investiția nu este prinsă în bugetul local, însă după ce apare ghidul de finanțare și se semnează contractul de finanțare, proiectul va fi inclus pe lista investițiilor. Secțiunea Dezvoltare va avea alocări mai mari în cadrul bugetului decât secțiunea de funcționare. Investiția are o valoare de 92 milioane de lei. Proiectul este prins în buget doar pe partea de venituri cu suma de 598.107 lei, care va fi încasată pentru serviciile de proiectare și taxele și avizele emise până în prezent. Proiectul „Axa rutieră strategică Sud – Vest a județului Vaslui” vizează modernizarea unor drumuri județene: (DJ 243A) și (DJ 243). În prezent, drumurile au numeroase gropi, șanțurile sunt colmatate, asfaltul este plombat, plin de denivelări și rupturi de margine. Finanțarea investiției se va face din bugetul local al județului Vaslui și prin Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027. Implementarea acestui proiect va duce la creșterea traficul rutier pe traseul modernizat, datorită îmbunătățirii parametrilor tehnici ai sistemului rutier; va asigura reducerea timpului și a costurilor de transport al mărfurilor și călătorilor, oferind un acces facil al populației la servicii publice de calitate, asigurate de municipiile Vaslui, Bârlad, Galați și Bacău.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.