VASLUIUL VA GAZDUI, DIN NOU, CAMPIONATUL DE ȘAH AL MAI
2 min readÎn perioada 12-16 februarie în municipiul Vaslui va avea loc Etapa finală a Campionatului de Șah al Ministerului Afacerilor Interne, competiție la care vor lua parte peste 50 de cadre ale ministerului, jucători de șah neclasificați dar și clasificați.
Turneul este organizat de Biroul Coordonare Activități Sportive din Centrul Cultural al M.A.I. împreună cu Inspectoratul de Poliție al județului Vaslui, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Vaslui, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui și în colaborare cu Consiliul Local al Primăriei Vaslui, Federația Română de Șah și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vaslui.
Competiția se va desfășura la Clubul Prietenia, acolo unde cei peste 50 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri veniți din toate colțurile țării se vor lupta pentru primele locuri.
Turneul debutează luni, 12 februarie la ora 17.00 cu ședința tehnică. Competiția se va desfășura pe parcursul a 3 zile, în sistem ,,elvețian”. Timpul de joc alocat unui jucător în partida de șah este de 30 de minute, plus increment de timp de 30 de secunde/mutare, depășirea timpului de gândire ducând la pierderea partidei. Clasamentul se întocmește individual, în baza punctelor acumulate de jucători, după desfășurarea rundelor de joc. Joi, începând cu ora 13.00, este programată festivitatea de premiere.
Având în vedere pasiunea participanților pentru sportul minții se anunță o competiție foarte interesantă în cadrul căreia se vor disputa și partide de un înalt nivel.
Dorelian David