Zile negre pentru echipa de fotbal Foresta Suceava
2 min read
De raul altora poate profita gruparea Rapid Brodoc
O nouă lovitură pentru echipa de fotbal de Liga a 3-a Foresta Suceava. A fost depunctată de cei de la Federatia Romana de Fotbal, a primit interdicție la transferuri și pare că se îndreaptă spre desființare. Copleșită de probleme financiare, care au împierdicat-o să-și reia activitatea sportivă în acest an, Foresta Suceava a primit în această săptămână încă o lovitură. Echipa care este, culmea, lider în Seria 1 a Ligii a 3-a, după 15 etape trecute din sezonul regular 2023/24 a fost depunctată de Federația Română de Fotbal din cauza unui fost antrenor pe care l-a avut. Cu patru puncte scăzute, trupa suceveană a picat pe locul 2 și poate ajunge la excluderea din competiție, în situația în care între timp nu va arunca prosopul. Sucevenii nu și-au reluat activitatea, ba, mai mult, din cauza datoriilor, și-a pierdut mulți dintre jucători dar și antrenorul principal. Rămas fără bani, clubul nu a achitat în ultima lună rata către fostul antrenor Ionuț Moșteanu, astfel că s-a trezit la finalul ședinței din 7 februarie a Comisiei de Disciplină și Etică a FRF cu o scădere de 4 puncte, aplicată imediat în clasament. Pe lângă această depunctare Foresta a primit și sancțiunea cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători. În urma depunctării Foresta rămâne cu 23 de puncte în loc de 27 și pică de pe locul 1 al Seriei 1 a Ligii 3 pe locul 2, sub noul lider CSM Bacău (25 puncte) și fiind la egalitate cu Bucovina Rădăuți (locul 3).
Cu trei etape rămase de disputat din sezonul regular, echipa din Suceava era singura din Seria 1 calificată matematic în play-off, următoarea fază a campionatului. Acum însă, în urma depunctării, Foresta nu mai este matematic în play-off, dar problema sa mare nu este asta, ci că este în moarte clinică din cauza problemelor financiare și riscă să își încheie activitatea până când FRF va ajunge să o excludă din competiție fiindcă nu are bani să îndeplinească obligația din litigiul pierdut cu fostul său antrenor Ionuț Moșteanu.
Foresta este în conflict cu Moșteanu de la începutul anului 2022, atunci când antrenorul nu a fost lăsat de conducerea clubului să urce în autocarul cu care echipa pleca într-un cantonament în Croația. De problemele financiare a celor de la Foresta Suceava poate profita, din plin, gruparea Rapid Brodoc. Trupa din suburbia Vasluiului este pe locul 9, penultimul si are sanse mici de a se putea salva de la retrogradare. Daca cei de la Suceava vor fi retrgradati sau formatia din nordul Moldovei se va desfiinta, automat Brodocul va urca pe locul 8 si va scapa, matematic, de retrogradare.
Dorelian David