Tue. Feb 27th, 2024

Zicere de la PS Ignatie: „Unul dintre marile păcate ale omului modern este că nu reușește să se acomodeze contextului în care se află, fiind permanent inadecvat”

8 min read

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în localitatea Rateșu Cuzei, filie a Parohiei Tatomirești, Protopopiatul Vaslui.
Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Bogdan Luca.
În cuvântul adresat celor prezenți Ierarhul Hușilor a explicat, în contextul Pildei Nunții fiului de împărat, atitudinea împăratului față de invitatul care nu avea haină de nuntă:

«Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut» (Matei 22, 11-12)
Fragmentul evanghelic ne relatează Parabola Nunţii fiului de împărat. Ni se spune că un împărat a decis să-i cheme pe cei poftiţi la nuntă, însă, din nefericire, aceștia refuză invitaţia onorantă. În urma unui asemenea refuz, împăratul se mâhnește și decide să fie chemaţi la acest eveniment toţi cei care vor fi găsiţi la răspântiile drumurilor. Slugile împăratului s-au dus și au poftit la acest eveniment nupţial pe orice om pe care îl întâlneau.
Intrând împăratul în sala de nuntă, vede acolo că o persoană nu este îmbrăcată conform evenimentului la care a fost chemată (nu avea haina de nuntă). A fost întrebat de ce nu a venit cu haină de nuntă, însă acesta nu a putut să dea un răspuns adecvat, dovadă că avea parte de vină.
În general, atunci când ne copleșește vina sau când suntem descoperiţi în toată goliciunea vinovăţiei noastre, nu mai avem cuvinte să ne justificăm, preferăm să tăcem. Probabil că acesta a fost și motivul pentru care acest intrus nu avea haina de nuntă, și împăratul l-a pedepsit.
Dacă urmărim firul narativ al acestei parabole, este imposibil să nu ne punem următoarea întrebare: Cum este posibil ca împăratul din parabolă să-l excludă pe cel care nu avea haină de nuntă, de vreme ce acesta a fost invitat, fără să i se pună în vedere o anumită pregătire (sau, cum am spune noi, a fost invitat în urma unei decizii luate pe moment)?
El a fost luat de la răspântiile drumurilor, prin urmare, nu avea cum să fie pregătit în mod adecvat, să corespundă cerinţelor pe care le presupunea participarea la un asemenea eveniment. Ar fi putut să se scuze, când împăratul l-a întrebat unde îi este haina de nuntă, și să-i fi spus următorul lucru: „Nu am fost pregătit. Tu m-ai chemat din drum, nu m-ai pus în gardă, nu m-ai invitat din vreme, încât eu, cu adevărat, să am răgazul necesar, să mă pregătesc și să îmi iau haina cuvenită”.
Ar fi putut să spună lucrul acesta, însă nu se motivează, nu se justifică, nici nu se apără. Ni se spune foarte clar în Evanghelie că, atunci când această persoană a fost interpelată de către împărat, a tăcut.
Nu este cumva un nonsens sau o atitudine de abuz din partea împăratului, faţă de acest om care nu avea haină de nuntă, cerându-i ceva pentru care el nici măcar nu a avut vremea necesară să se pregătească, atâta timp cât a fost luat, pur și simplu, de la răscrucea drumului?
Este ca și cum, la un moment dat, fiind noi pe unul din drumurile satului, cineva ne poftește la el, la un eveniment foarte important. Nefiind îmbrăcaţi adecvat, probabil că vom refuza sau îl vom ruga să ne dea puţin timp, să mergem acasă și să ne îmbrăcăm cum se cuvine. Dumnezeu ne-a dat raţiune pentru ca, și în funcţie de vestimentaţia pe care o avem, să ne adecvăm momentului – nu putem merge la biserică așa cum mergem la plajă și nici invers.
Cum dezlegăm această enigmă, această atitudine bizară a împăratului din parabolă? Să nu uităm că împăratul din parabolă este Însuși Dumnezeu, iar la Dumnezeu nimic nu este ilogic sau ciudat – este numai pentru noi, care nu înţelegem sensurile profunde a ceea ce El vrea să ne transmită.
Noi suntem cei care, prizonieri unor prejudecăţi, ne revoltăm împotriva lui Dumnezeu, neînţelegând ceea ce El vrea să ne ceară, ajutându-ne astfel să ne împlinim ca fiinţe umane.
Ştim cu toţii că această haină de nuntă nu este o vestimentaţie exterioară, ci este haina spirituală – în ce este îmbrăcat sufletul nostru, ca să participe la un asemenea ospăţ deosebit, în faţa unui om și a unui context excepţional.

Dumnezeu nu se uită la cele exterioare, la formă, la modul cum suntem îmbrăcaţi. Când ne vom întâlni, la sfârșitul veacurilor, cu Dumnezeu, nu o să fim judecaţi pentru modul cum am venit îmbrăcaţi la biserică. Din păcate, noi îi judecăm pe ceilalţi, când îi vedem ca vin îmbrăcaţi într-un anume fel, dar nu pentru aceasta venim la biserică.

Preasfinția Sa a vorbit despre atitudinea sufletească pe care o avem în fața evenimentelor și întâlnirilor esențiale ale vieții:

Haina de nuntă este haina virtuţilor, haina bunătăţii, haina unui comportament duhovnicesc. Părinţii Bisericii care tâlcuiesc această parabolă, ne spun foarte clar, că haina de nuntă care i s-a cerut acestuia, la evenimentul la care a fost invitat, este tocmai haina de lumină.

În perioada Postului Mare, cântăm o cântare foarte frumoasă, „Cămara Ta, Mântuitorule”, în care Îi spunem lui Dumnezeu: „Nu am haină luminoasă și nu sunt vrednic să intru în sala de nuntă cu Tine, Doamne (adică nu am lumină în suflet)”.

În limba greacă, termenul folosit pentru „veșmânt” sau „îmbrăcăminte” înseamnă și „ţinută”, „atitudine” (comportament), nu numai hainele confecţionate din material. Prin urmare, cel care a fost invitat la acest eveniment, nu avea atitudinea adecvată, care se impune la un eveniment atât de esenţial. Este ca și cum cineva ar fi invitat la o conferinţă, și, în toiul conferinţei, ar începe să fluiere sau să scoată tot felul de sunete ciudate.

Din păcate, sunt multe situaţii în care noi nu știm să ne adecvăm momentului.

Cred că acesta este unul dintre marile păcate ale omului modern – este permanent inadecvat, nu reușește să se acomodeze contextului în care se află.

Dacă ne uităm la televizor, vom vedea că sunt oameni care, în anumite contexte, în care se impune o anumită decenţă, se ceartă în văzul naţiunii, își aruncă cuvinte foarte urâte.

În instituţia Parlamentului, dacă urmărim anumite discursuri ale unor politicieni, ne dăm seama de decadenţa conţinutului acestor intervenţii – se înjură, se jignesc, când, de fapt, acolo este locul de maxim respect, unde sunt trimiși să facă treabă, nu să se înjure sau să se filmeze unul pe celălalt, ca să posteze pe reţelele de socializare, atrăgând spectacolul și dând hrană celor care, din nefericire, gustă toate aceste situaţii foarte neplăcute.

Cu toţii venim la biserică, dar nu ne gândim că venim aici doar ca să ne rugăm, iar nu ca să povestim, să bârfim, să facem gălăgie, să răspundem la telefon sau să navigăm pe reţelele de socializare. La biserică venim doar ca să ne rugăm și să ne întâlnim cu Dumnezeu, să căutăm să primim lumină, să fim mai buni și să schimbăm ceva în viaţa noastră.

Personajul din Evanghelie nu a reușit să se adecveze, să aibă comportamentul cuvenit, într-un context în care, chiar dacă a fost luat pe nepregătite, trebuia să aibă haina morală luminoasă, haina sufletului curată, plină de lumină.

Această parabolă ne învaţă faptul că Dumnezeu este generos – împăratul din parabolă este generos, cheamă pe toată lumea la ospăţ, nu ţine cont că cineva are un handicap fizic sau că nu este îmbrăcat elegant, ci ţine cont doar de starea morală și spirituală, de haina de lumină pe care o are în sufletul său.

În același timp, Dumnezeu este și exigent – dovadă că, acestui om, care nu avea purtarea cuvenită, i-a spus: „În închisoare cu tine. Te pedepsesc. Tu nu ai ce căuta aici. Ești ca un bălegar aruncat în mijlocul casei, pe un covor superb – în acest mod te-ai comportat”. De aceea, împăratul poruncește slugilor să fie legat de mâini și de picioare și aruncat în întunericul cel mai dinafară.

Este absolut necesar ca noi să reușim să ne adecvăm, să ne dăm seama de contextul în care suntem, și să ne comportăm așa cum cere acel context.

Să nu uităm că Dumnezeu, în maxima Sa generozitate, este și foarte exigent. Ne primește cu toate cele ale noastre, dar, dacă noi nu reușim să ne conformăm și să ne spălăm puţin haina sufletului, ne va exclude, când va veni momentul deciziei finale, la sfârșitul veacurilor – ne va exclude din rai, din împărăţia de lumină, pentru că noi am ales să trăim în întuneric și să purtăm o haină murdară, fără să o curățăm.
Noi avem ocazia de a avea tot timpul haina sufletului (haina de nuntă) pregătită, prin Spovedanie. Să ne spovedim cât mai des, nu numai în cele patru posturi de peste an, că noi nu păcătuim numai de patru ori pe an. Cu cât păcatul este mai mare și apasă conștiinţa noastră, să alergăm la spovedanie, să nu stăm așa.
Sunt credincioși care spun că fără spovedanie ar înnebuni. Spovedania este „baia sufletului”, cel de-al doilea Botez, și este cea care ne pregătește și pentru Împărtășanie. Hristos este Cel care desăvârșește acest proces de curăţire a sufletului nostru, prin Sfânta Împărtășanie, pe care o primim la Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie este un ospăţ pe care ni-l dă Dumnezeu, și la care ne cheamă pe toţi, duminică de duminică, în sărbători, sau ori de câte ori se săvârșește Sfânta Liturghie. De noi depinde cât de mult reușim să avem haina sufletului luminoasă.
Să ne învrednicească Domnul pe toţi să avem capacitatea de a ne adecva contextului în care suntem și pe care ni-l oferă viaţa aceasta, și să nu uităm că Dumnezeu este și generos, dar și foarte exigent.
La finalul Sfintei Liturghii Părintele Episcop Ignatie a binecuvântat pictura lăcașului de cult din Rateșu Cuzei. În semn de prețuire, la finalul slujbei, l-a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Bogdan Luca.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.