SAMANTA CERTIFICATA, LA CONTROL!
1 min readInspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Vaslui a inspectat anul trecut în câmp suprafața de 3.328 hectare (ha). Cantitatea de sămânță recoltată a fost de 8.800 tone, din care s-au certificat 4.800 de tone de sămânță, rămânând în stoc necertificată o cantitate de aproximativ 4.000 de tone. Aceasta va fi certificată ulterior în funcție de cerințe. Operatorii economici au folosit la multiplicare sămantă din soiuri cu valoare biologică ridicată, capabile să asigure niveluri înalte de producție și cu o bună adaptabilitate la factorii pedoclimatici specifici zonei noastre de cultură. Anul 2023 a fost un an agricol în care prima parte a avut precipitații și umiditate în sol, dar a fost foarte rece, ceea ce a creat un stres foarte mare pentru culturile de toamnă, care a dus la diminuarea potențialului productiv și a întârziat semănatul celor de primăvară. La specia grâu au fost folosite la multiplicare atât soiuri românești, în procent de aproximativ 89 %, cât și soiuri de proveniență straină în procent de aproximativ 11%. Producțiile medii evaluate de sămanță au fost de 3 800kg/ha la grâu și de 4200kg/ha la orz. Anul trecut s-au prelevat și trimis 38 de probe în post control pentru monitorizarea activității operatorilor economici și al inspectorilor aprobatori cu scopul verificării identității și purității varietale a loturilor de sămânță.
Dorelian David