Tue. Feb 27th, 2024

15 IANUARIE–ZIUA CULTURII NATIONALE

4 min read

Ziua Culturii Naționale este marcată în România, în fiecare an, începând din 2011, la data de 15 ianuarie. Alegerea zilei de 15 ianuarie ca Zi a Culturii Nationale de ziua de naștere a poetului național, Mihai Eminescu (1850-1889), are drept scop promovarea culturii și artei românești în ansamblu precum și elogierea efortului academic al personalităților românești cu contribuții în diversele domenii culturale: literatură, artă plastică, muzică, arta dramatică, științe etc. Născut în anul 1850, la Botoșani, Mihai Eminescu a fost al șaptelea copil din cei unsprezece ai căminarului Gheorghe Eminovici și Raluca Eminovici, această fiind fiica stolnicului Jurașcu din Joldești. Copilăria și-a petrecut-o la Botoșani și în casa părintească de la Ipotești, iar la Cernăuți a urmat școala și liceul german. Cu o bună educație filosofică dobândită din școlile frecventate, opera sa poetică s-a dezvoltat sub influența marilor teorii filosofice ale vremii sale. Cultura sa filosofică cuprindea influențele filosofiei antice de la Heraclit la Platon dar și filosofiile contemporane lui, teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau ale lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Personalitatea creatoare a lui Mihai Eminescu s-a manifestat atât în literatură, cât și în jurnalism, în istorie ori în filosofie, monumentalitatea gândirii eminesciene impresionându-i pe contemporani așa încât încă găsește adepți între generațiile actuale. A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor, Aron Pumnul, și în același an și-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu și de alți membri ai familiei sale. Timp de trei ani, din 1866 până în 1869, a pribegit între Cernăuți, Blaj, Sibiu, Giurgiu și București și a cunoscut direct poporul, limba, obiceiurile și realitățile românești. A intenționat, dar nu a reușit, să-și continue studiile. A lucrat ca sufleor și copist de roluri în trupele lui Iorgu Caragiale și Mihail Pascaly și a continuat să publice poezii, drame, fragmente de roman sau să facă traduceri din germană. Între 1869 și 1874 a fost student la Viena și Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie și Drept din Viena. A fost activ în societatea „Junimea” și a lucrat ca redactor la ziarul „Timpul”. Deși a trăit doar 39 de ani, a lăsat posterității o amplă creație literară – poezii, proză, dramaturgie – și publicistică. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume (aproximativ 14.000 de file), au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în 25 ianuarie 1902. Om deplin al culturii românești, cum îl numește Constantin Noica, Eminescu a rămas în timp marea carte de vizită a spiritului românesc, cel mai mare poet al nostru și modelul în absolut al tuturor poeților români. Sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări și adaptări, chiar și o schiță a unei gramatici sanscrite sau un dicționar de rime, compun o operă vastă și originală, lirică, nihilistă, eroică, fantastică, cosmogonică, didactică și polemică care arată o minte iscoditoare, o bună educație filosofică și o voință uriașă de a stăpâni multe domenii. Publicistica lui Eminescu, câteva mii de articole care vorbeau despre stat, progres social, civilizație și cultură, a fost obiect de controversă, iar oamenii politici, ideologii sau sociologii au cultivat-o sau au repudiat-o în funcție de interese. Eminescu a fost o personalitate copleșitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligență, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăția și farmecul limbajului. Fără el limba română ar fi fost săracă, iar noi săraci de asemenea, așa cum am fi fost și fără Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, George Enescu sau Constantin Brâncuși. Prin el limba noastră a îmbrăcat forma veșniciei. Poeziile: „Luceafărul”, „Floare albastră”, „Lacul” sau „Revedere” reprezintă testamentul literar al poetului.
Pe 15 iunie 1889, după doi ani de suferință, Mihai Eminescu s-a stins din viață, fiind înmormântat în cimitirul Bellu, București, la umbra unui tei.
„Astfel se stinse … cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”, scria despre moartea poetului, George Călinescu.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.