Sat. Mar 2nd, 2024

MASURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR

2 min read

Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor și evitarea unor situaţii neplăcute care pot avea urmări grave, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al județului Vaslui vine în sprijinul cetăţenilor cu următoarele măsuri de prevenire a incendiilor în gospodăriile populaţiei.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor generate de coșurile de fum defecte ori neizolate corespunzător față de materialele combustibile din apropiere
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.
Măsuri care trebuie respectate la exploatarea sobelor și altor mijloace de încălzire:
-NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
-Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare;
-NU adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
-NU aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;
-NU aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
-NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
-Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
-NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune;
-Verificaţi sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, pentru a preveni eventualele incidente cauzate de defecţiuni tehnice şi evitarea inhalării de fum şi gaze toxice;
-Utilizaţi mijloacele de încălzire fără defecţiuni sau improvizaţii pentru încălzirea locuinţelor;
-Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică din locuinţa dumneavoastră sau de la locul de muncă;
-Amplasaţi mijloacele de încălzire departe de materialele combustibile.
Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.