06/12/2024

Investiții masive în rețelele de gaze naturale din judet

2 min read

Un număr de 20 de UAT-uri din județ vor primi, în următorii ani, finanțare pentru dezvoltarea rețelelor de gaze naturale. Printre comunele prinse în program se numără Muntenii de Sus, Văleni, Solești, Grivița etc. Proiectele de dezoltare în domeniul gazelor se vor derula în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” până în anul 2028. Județul a primit o alocare de 211.842.757 de lei pentru gazele naturale în cadrul Programului ”Anghel Saligny”. Adrian Tighici, directorul SC Gaz Est Vaslui, a precizat că o parte din cele 20 de UAT-uri au deja infrastructura și prin programul național vor primi bani pentru dezvoltarea rețelelor de gaze. Unele UAT-uri sunt la început în ceea ce privește infrastructura de gaze, iar proiectele vor fi puse în practică în câțiva ani de zile. Programul are un interval de derulare destul de larg, până în anul 2028. E un program ambițios și, dacă la nivel național se pune în practică acest program, România va beneficia de o infrastructură consistentă în domeniul gazelor. Ministerul Dezvoltării a aprobat un nou proiect de investiții pentru înființarea unui sistem de distribuție a gazelor naturale în comunele Muntenii de Sus, Văleni și Solești. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și are o valoare de 100.302.873 de lei. De asemenea, localitatea Grivița are finanțat un proiect de înființare sistem distribuție de gaze naturale. Valoarea investiției se ridică la 41.918.789 lei, alocație financiară susținută de la bugetul de stat pentru perioada 2022-2028. Dezvoltarea rețelelor de gaze naturale din județul Vaslui a demarat începând cu anul 1993. La această dată, în afara centrelor urbane, în mediul rural există un procent de extindere al infrastructurii de 21%. În anii următori, extinderea rețelelor se va dubla, iar motorul financiar al acestor investiții este Programul ”Anghel Saligny”. UAT-urile din județ continuă investițiile în dezvoltarea aducțiunilor cu gaze naturale. Este și cazul satelor Chițoc și Corbul din comuna Lipovăț, care vor avea gaze naturale. Proiectul este susținut financiar printr-un credit contractat la Trezorerie de către autoritățile locale. Primăria Lipovăț a consultat populația în legătură cu acest împrumut, iar cum cetățenii s-au declarat de acord cu această acțiune, a fost tras un credit de 28 miliarde de lei vechi.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.