Tue. Feb 27th, 2024

Utilizatorii casnici vor plati 13 lei/persoană/lună taxa de salubrizare

2 min read

Începând cu 1 ianuarie 2024 taxa specială de salubrizare pentru utilizatorii casnici din municipiul Vaslui este de 13 lei/persoană/lună. În cazul utilizatorilor non-casnici, care au între 0 și 9 angajați inclusiv, începând cu aceeaşi dată (1 ianuarie 2024), taxa specială de salubrizare va fi calculată luându-se în considerare o cantitate de 65 kg deșeuri/angajat/lună, respectiv cuantumul taxei de 637 lei/tonă. Proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui” a beneficiat de o finanțare de aproximativ 40 milioane de euro, prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007 – 2013. La finalizarea exercițiului bugetar europen 2007-2013, lucrările nefinalizate din cadrul proiectului și plățile pentru obiectivele de investiții realizate au fost fazate pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Lucrările nefinalizate și plățile fazate pe POIM 2014-2020 s-au ridicat la suma de 23.818.734 lei. La această dată, proiectul este realizat în proporție de 100%. Pe lângă groapa ecologică, proiectul european mai conține alte două contracte de lucrări care au vizat construcția a patru stații de transfer la Vaslui (capacitate de 48.087 tone/anual), Bârlad (capacitate de 40.149 tone/anual), Huși (capacitate de 20.331 tone/anual) și Negrești (capacitate de 9.573 tone/anual). La nivelul județului au fost înființate 5 zone de colectare a deșeurilor: Negrești, Vaslui, Bârlad, Huși, Roșiești. În municipiul Vaslui, activitatea de colectare și transport este realizată în baza contractului încheiat între ADIV și S.C. Financiar Urban SRL, pe o durată de 8 ani.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.