21/05/2024

Cuvântul PS Ignatie la pomenirea eroilor Revoluţiei: „Adevăr şi responsabilitate” pentru România

5 min read

Cuvântul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, la pomenirea Eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, rostit după slujba oficiată în cadrul manifestărilor desfășurate în cimitirul „Eternitatea” din Vaslui, în faţa troiţei ce străjuieşte mormintele eroilor revoluţionari vasluieni:
„Sensul existenţei mele acesta a fost: înfruntarea cu sistemul totalitar, un microfon, solidaritatea cu purtătorii de cultură ce se cereau salvaţi, încăierarea cotidiană cu călăii ascunşi în cutele utopiei”.
Comemorarea eroilor Revoluţiei Române din decembrie 1989 constituie un moment de adâncă reflecţie asupra jertfei lor, datorită căreia noi ne bucurăm de ambianţa frumoasă a verticalităţii credinţei, putem respira aerul pur al libertăţii şi înţelegem mai profund darul demnităţii fiinţei umane.
Eroii Revoluţiei Române din decembrie 1989 sunt mărturia de nezdruncinat a setei de adevăr a omului subjugat de regimul totalitar mincinos şi a asumării responsabilităţii privind demnitatea şi libertatea unui popor profund viciat în fibra sa morală de o ideologie atee. De fapt, ei sunt sfeşnicele care ţin aprinse lumânările responsabilităţii şi ale adevărului, pe care noi, ca epigoni, încă nu ne-am deprins să le ţinem aprinse în căuşul fiinţei noastre şi nici nu ştim să fim nişte platoşe ale acestora.
Într-o societate dominată de „religia divertismentului”, prea uşor ne-am obişnuit cu ideea că totul trebuie luat în derâdere şi că totul trebuie clădit pe caricatura minciunii.
Dacă jertfa eroilor Revoluţiei Române din decembrie 1989 avea drept osie centrală adevărul şi responsabilitatea faţă de patria noastră, care aproape o jumătate de veac a fost ţinută în ghearele înfricoşătoare ale comunismului – această „istorie de sânge şi minciună” – , epicentrul vieţii noastre, al celor care trăim în vremurile actuale, fără a generaliza, în mod gratuit, este zeflemeaua şi minciuna care ascund îndărătul lor imoralitatea ideologiei progresiste şi tentaţia corupţiei economice.
Pentru că în aceste zile ne aducem aminte de cei care s-au opus cu preţul vieţii lor celui mai oribil şi mai nociv regim totalitar din lume, comunismul, aş vrea să vă aduc în atenţie un nume despre care nu se vorbeşte foarte mult, chiar dacă anul acesta ar fi împlinit 100 de ani de la naşterea ei: scriitorul, jurnalistul şi criticul literar Monica Lovinescu (19 noiembrie 1923 – 20 aprilie 2008), fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi a cărei mamă, rămasă în ţară, din pricina faptului că nu a vrut să îşi deconspire fiica de la Paris, a fost întemniţată şi omorâtă de către călăii fără niciun Dumnezeu ai regimului comunist român.
Aproape întreg exilul Monicăi Lovinescu de la Paris a fost intim legat de postul de Radio Europa Liberă (1962-1992). De fapt, oricine rostea numele postului de Radio Europa Liberă, în mod inevitabil, se gândea la cele două emisiuni săptămânale, transmise de la Paris şi realizate de Monica Lovinescu şi soţul ei, Virgil Ierunca: „Actualitatea culturală românească” şi „Teze şi antiteze de la Paris”. Undele postului de Radio Europa Liberă, prin vocea temerară şi plină de luciditate morală a Monicăi Lovinescu, au devenit surse vitale de vascularizare spirituală şi culturală a multor suflete şi minţi ale românilor, obligaţi să trăiască în captivitatea inumană şi insalubră a lagărului socialist. Nu am greşi şi nici nu am exagera dacă am spune că emisiunile Monicăi Lovinescu, din terapia intensivă a postului de Radio Europa Liberă, au fost adevărate reanimări ale rezistenţei românilor din injecţiile letale ale regimului totalitar-comunist.
Astfel, pentru a ne căpăta luciditatea morală în faţa tăvălugului minciunii endemice şi a deriziunii imorale ale vremurilor pe care le trăim, e nevoie să facem recurs, din când în când, la vocea-diagnostic a Monicăi Lovinescu, care a pledat pentru devoalarea urâţeniei şi agresivităţii acestui regim, dând un verdict destul de usturător în anul 1996: „Comunismul dispare, dar cei care l-au servit păstrează pe mai departe puterea (…). Comunismul n-a lucrat cu oamenii ci asupra lor (…)”.
Actualitatea Monicăi Lovinescu este din ce în ce mai necesară, pentru că are curajul de a-i spune răului pe nume, fără eufemisme, şi de a-l identifica exact în toată brutalitatea lui. Diavolul trebuie demascat în toată caricatura lui morală.
De aceea, acum la 34 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, încă mai avem nevoie de voci care să ne spună unde este instalată boala în trupul României. Monica Lovinescu o face, chiar şi acum când nu îi mai auzim vocea. Sau poate nu mai vrem să îi auzim vocea lucidităţii şi a rectitudinii morale.
Cuvintele ei, rostite la nouă ani (1998) de la Revoluţia din decembrie 1989, parcă nu şi-au pierdut cadenţa irevocabilă şi pentru vremurile noastre: „Au trecut alţi nouă ani din acel decembrie de pomină şi de revoltă, şi încă nu am luat calea adevăratei eliberări. Suntem repetenţi, atât de rămaşi în urmă, încât nu sute de lumânări, ci nici una nu se mai aprinde pentru noi la nicio fereastră din Est sau din Vest. În jurul nostru, chiar în ţările unde n-a avut loc necesarul, salutarul proces al comunismului, legi de lustraţie şi de dosare au pus capăt, în mare parte, dominaţiei prin şantaj şi manipulare a fostei poliţii politice. Doar Rusia ne mai seamănă prin haos, corupţie şi mizerie, dar Rusia ocupă pe eşichierul politic un loc atât de evident încât provoacă alte spaime şi alte nădejdi decât bietul nostru colţ de pământ, unde oamenii politici par interesaţi doar de cariera lor şi deloc de societatea pe care sunt chemaţi s-o reprezinte”.
Prin urmare, pentru ca eroii Revoluţiei din decembrie 1989 să fie permanent în calendarul timpului nostru sufletesc, e necesar să credem cu toată fibra fiinţei noastre că „pentru responsabilitate şi adevăr este mereu momentul”.
Veşnică să le fie pomenirea şi Dumnezeu să-i odihnească în lumina şi bucuria raiului.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.