VINE REORGANIZAREA ADMNISTRATIVA A ROMANIEI?
2 min readProiectul regionalizării administrative a României va intra în linie dreaptă după anul electoral viitor. Propunerile făcute vizează reducerea numărului de judeţe de la 42 la 15. Județul Vaslui ar urma să facă parte din județul „Moldova Centru”, alături de Iași, Bacău și Neamț. Pe lângă cererile internaționale, reorganizarea administrativă ar reduce serios aparatul birocratic. În cursul acestui an conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României a transmis că e nevoie urgent de reorganizarea administrativă a țării, prin reducerea numărului de judeţe de la 42 la 15. De asemenea, s-a cerut autorităţilor statului redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5.000 de locuitori, precum şi redefinirea noţiunii de oraş ca localitate cu cel puţin 10.000 de locuitori. Toate aceste propuneri au fost formulate având în vedere situaţia bugetară prezentată de Ministerul de Finanţe. O formă a regionalizării administrative va trebui discutată și pusă în dezbatere publică, cel puțin un an de zile. Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, crede că după anul electoral 2024 ar trebui să se întâmple reorganizarea teritorial-administrativă a României. „Știm cu toții că legea care prevede organizarea actuală administrativ teritorială este din 1968. Mai mult decât atât, conform Constituției, nu a existat posibilitatea de comasare a localităților, iar 200 de localități în ultimii 25 de ani în urma referendumurilor s-au rupt de celelalte localități…Consider că acest proiect trebuie să fie un proiect de țară; unul pe care trebuie să și-l asume guvernul sau coaliția care se va forma”, a declarat ministrul Dezvoltării.
Dorelian David