23/05/2024

Necesitatea prevenţiei HIV-SIDA, subliniată în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Iris

1 min read

Necesitatea prevenţiei HIV-SIDA a fost subliniată în cadrul dezbaterii anuale dedicata problematicii persoanelor seropozitive, organizată de Asociaţia “Iris” Vaslui. Organizată cu scopul marcării Zilei Mondiale de Luptă Împotriva HIV-SIDA, dezbaterea face parte din Campania Naţională derulată de Federaţia UNOPA, sub sloganul “Nu-ţi feri privirea!”. În judeţul Vaslui există, la această dată, un număr de 137 de persoane adulte cu HIV, nefiind înregistraţi în evidenţele sanitare copii infectaţi cu virusul imunodeficienţei umane. Potrivit autorităţilor, în cursul anului 2023, au fost înregistrate şapte cazuri noi de infectare. Programul a avut finanţarea corespunzătoare şi a asigurat tratamentul tuturor pacienţilor, la acest moment judeţul Vaslui având asigurată finanţarea şi pentru primul trimestru al anului 2024. Asociaţia “Iris” Vaslui, înfiinţată cu scopul de a apăra drepturilor fundamentale ale persoanelor HIV/SIDA, derulează periodic campanii de informare în rândul tinerilor, cu privire la problematica persoanelor seropozitive.
Astfel de campanii au fost desfăşurate în toate liceele din municipiul resedinta de judet, dar şi în unităţi de învăţământ din mediul rural, iar elevii au fost de fiecare dată receptivi la informaţiile primite.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.