21/05/2024

Inca 69,7 milioane de lei pentru drumul strategic

2 min read

Realizarea drumului strategic Bârlad-Laza-Codăești se prelungește până la data de 31 decembrie 2026. Pentru finalizarea investiției, valoarea estimată a cheltuielilor necesare este de 175.410.078 lei. Lucrările urmează să fie realizate în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026. Contractul de finanțare al drumului strategic a fost semnat în luna decembrie 2017, iar termenul de finalizare era 31 decembrie 2023. La Guvern a fost publicata Ordonanța de Urgență nr.36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020. În actul normativ sunt stabilite măsurile necesare pentru finalizarea proiectelor care nu pot fi terminate fizic până la data de 31 decembrie 2023. Beneficiarii care solicită prelungirea duratei proiectului trebuie să depună o solicitare către organismul intermediar până la data de 10 decembrie 2023. Valoarea totală a proiectului, după finalizarea actului adițional nr.5, va fi în sumă de 289.445.348 lei, cu TVA inclus, cheltuială totală nerambursabilă va fi de 219.709.540 lei, iar contribuția județului Vaslui va fi în suma de 69.735.808 lei. CJ Vaslui este beneficiarul proiectului „Reabilitare și modernizare Drum strategic județean Bârlad – Laza – Codăești (DJ 245, DJ 245 M, DJ 247, DJ 246)”, care este implementat în parteneriat cu comunele Zorleni, Băcani, Alexandru-Vlahuță, Poienești, Laza, Bălteni, Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Dănești, Codăești, Miclești, traversate de drumul strategic. Pe cele patru drumuri județene care compun drumul strategic unele zone sunt asfaltate, dar multe tronsoane de drum sunt din piatră sau pământ.
Rezultatele urmărite prin implementarea proiectului sunt: lungimea de drum județean reabilitat/modernizat – 82,649 km; lungimea de pistă de biciclete nou construită – 1.710 metri; lungime trotuare pietonale modernizate/realizate – 23.460 metri liniari; stații de transport public construite/modernizate – 24 bucăți; poduri noi, care înlocuiesc podurile existente – 7 bucăți; poduri reabilitate – 6 bucăți; podețe pentru scurgerea apelor: podețe noi -15 bucăți; înlocuirea podețelor existente cu podețe noi – 127 bucăți; reparații la podețele existente – 62 bucăți; amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată – 1 bucată.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.