13/02/2025

INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI

4 min read

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
*
La data de 19 noiembrie, orele 22.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au fost sesizați, prin apel S.N.U.A.U. 112, cu privire la comportamentul nepotrivit în trafic al unui conducător auto. Polițiștii au identificat vehiculul staționat în zona lacului Prodana.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat și conducătorul auto, în persoana unui tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Tutova.
Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu repezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
**
La data de 20 noiembrie, orele 18.30, polițiștii Postului de Poliție Perieni, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, a aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Perieni, au depistat și oprit pentru control un tractor, condus de către un bărbat de 49 de ani, din comuna Perieni.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Extras din Codul Penal
Articolul 335
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.
Articolul 336
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.
De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Reamintim cetățenilor că Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ”(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.
Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

CONDUCEȚI CU GRIJĂ!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.