09/12/2024

TÂNĂR REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN VASLUI

2 min read

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un tânăr, în vârstă de 18 ani, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, în formă continuată (6 acte materiale).
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr, din Vaslui, bănuit de comiterea mai multor furturi din Spitalul Județean de Urgență Vaslui.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui au stabilit faptul că, în perioada 30 septembrie – 14 octombrie 2023, tânărul bănuit de comiterea faptelor ar fi pătruns, fără drept, și sustras din diverse incinte ale Spitalului Județean de Urgență Vaslui, sume de bani și bunuri de valoare.
Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la 4.000 de lei.
La data de 19 octombrie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui au luat față de tânărul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii furt calificat, în formă continuată.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.