Sun. Dec 10th, 2023

Zicere de la PS Ignatie: „Sensul se împărtășește de la persoană la persoană. Găsirea lui Dumnezeu, primirea Lui în viața noastră, coincide cu găsirea sensului vieții”

8 min read

La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul programului liturgic dedicat hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Din soborul preoților au făcut parte părintele protopop Bogdan Frăsilă și preoți din Protopopiatul Roznov. Răspunsurile liturgice au fost date de corala „Universitas” a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.
În cuvântul adresați celor prezenți Ierarhul Hușilor a vorbit despre implicațiile spirituale ale întâlnirii omului cu Dumnezeu:
«Căutați pe Domnul cât Îl puteți găsi, strigați către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău să lase calea lui și omul cel nelegiuit vicleniile lui și să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul, și către Dumnezeul nostru cel mult iertător» (Isaia 55, 6-7)
Pasajul evanghelic ne vorbește despre chemarea, la apostolat, a Sfântului Andrei, ocrotitorul României, împreună cu fratele său, Simon Petru, cu Filip și cu Natanael.
Sfântul Apostol Andrei – ale cărui moaște au fost aduse pentru prima dată la Catedrala Mitropolitană din Iași în anul 1996, prin eforturile și dorința expresă a Părintelui Patriarh Daniel – este cel care, după ce L-a întâlnit pe Hristos, i-a împărtășit fratelui său această experiență, concentrată într-o propoziție de o mare greutate și conținut duhovnicesc: „Am găsit pe Mesia!”.
Verbul „a găsi” este unul cheie, în ceea ce privește modul cum Sfântul Apostol Andrei L-a urmat, fără zăbavă sau intermitență, pe Hristos, Mântuitorul lumii. Ca să poți găsi ceva, presupune mai întâi să cauți, să aștepți ca cineva sau ceva să vină în viața ta.
Sfântul Apostol Andrei, împreună cu poporul lui Israel, Îl așteptau (Îl căutau) pe Mesia. În momentul în care L-a găsit și a primit această încredințare lăuntrică, convingătoare, că trebuie să-L urmeze, a împărtășit această trăire și celor din jurul său.
Nimic din lumea aceasta nu se compară cu momentul în care cineva Îl găsește pe Dumnezeu, Îl simte în viața sa. Intensitatea acestei trăiri este infinit mai mare decât cea a unui scriitor, care, prin multă strădanie, așteaptă momentul să găsească un fir al narațiunii romanului pe care își propune să-l scrie, sau decât metafora pe care un poet o așteaptă, cu maximă nerăbdare, ca să o „toarne” în versurile sale, ori decât un om de știință care găsește ceva inedit, inventează ceva de folos umanității. Toate acestea sunt binecuvântate de Dumnezeu, sunt bucuriile omului, însă, atunci când omul Îl găsește pe Dumnezeu, în ființa sa se instalează o bucurie imensă.
Cu toții am avut experiențe plenare, care ne-au schimbat radical viața, care ne-au restructurat, din punct de vedere spiritual. Câtă bucurie simțim în astfel de momente, pe care dorim să o împărtășim celor din jurul nostru!
Chiar dacă cei cărora noi le dăruim din experiența noastră nu sunt atât de atenți, nu percutează la ceea ce noi vrem să le împărtășim, este suficientă bucuria de a vorbi despre experiența de care ne-am bucurat. Este aidoma cuvântului pe care Hristos ni-l spune în Evanghelie – că Împărăția Cerurilor se aseamănă unui neguțător care găsește un mărgăritar de mare preț, se bucură de acest lucru, și merge și-l vinde, ca să aibă folos de pe urma lui.
O asemenea trăire a avut și Sfântul Apostol Andrei, și de aceea, într-o spontaneitate de suflet, într-o bucurie extraordinară, când l-a întâlnit pe fratele său Petru, i-a spus: „L-am găsit pe Mesia” – adică am găsit cel mai mare mărgăritar, cel mai desăvârșit – Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Cel pe Care suntem chemați să-L așezăm în adâncul inimii noastre ca pe comoara cea mai minunată și de preț a sufletului nostru.
Omul care Îl are pe Hristos este bogat, chiar dacă trăiește în privațiuni materiale. Unde este Hristos, este bogăție de sens, de lumină, de pace, de bucurie și, mai ales, de credință.

Și în cazul Sfintei Parascheva – în preajma căreia suntem cu toții, bucurându-ne de harul sfințitor al sfintelor ei moaște –, când a auzit chemarea lui Dumnezeu în biserică, prin cuvântul Evangheliei, nimic din lumea aceasta nu a mai putut să constituie un obstacol în a-L urma pe Dumnezeu în mod deplin, cu întreaga ființă, așa cum L-au urmat apostolii (ucenicii), care au fost chemați la slujirea de a predica despre Hristos Cel răstignit și înviat.

Apostolilor nu le era frică de moarte, de sărăcie, de boală sau de răutatea și ura oamenilor. Nu le era frică de nimic din această lume, pentru că nu putea fi ceva care să se interpună între inima lor curată (frumoasă) și dragostea față de Dumnezeu. Nimic nu putea să smulgă din inimile lor dragostea pe care o aveau față de Hristos – așa cum o au toți sfinții.
Preasfinția Sa a vorbit despre modul în care omul își poate găsi sensul în viață:
Noi, când auzim vorbindu-se despre sfințenie, ne gândim că este ceva departe de noi, un ideal pe care nu-l putem atinge. Dar toți cei care au decis să-L urmeze pe Hristos cu întreaga lor ființă, au devenit sfinți în virtutea dragostei față de Hristos pe care o aveau în inima lor. Aceasta era „combustibilul” itinerariului spre sfințenie, spre primirea lui Hristos în trupurile lor, ca pe comoara cea mai de preț, ca pe Cel care dă cu adevărat sens vieții noastre.
Dacă noi trăim în debusolare, în rătăcire, în neliniște și în tulburare, este semn că Hristos încă nu e comoara cea mai de preț. Avem alte „comori” cărora ne dedicăm și pentru care ne consumăm energia, iar aceste „comori” ale lumii acesteia, oricât de minunate ar fi, sunt trecătoare și nu putem găsi un sens real al vieții noastre; găsim sensuri temporare. Ne bucurăm când ne achiziționăm ceva – o carte, o mașină, o casă –, dar niciuna dintre acestea nu ne poate da sens.
Sensul se împărtășește doar între persoane, nu între persoane și obiecte, oricât de folositoare ne-ar fi acestea, oricât de mult ne-am bucura de ele, oricât de mult ne-ar ușura viața și oricât de mult le simțim a fi în beneficiul vieții noastre. Sensul se împărtășește (se găsește) de la persoană la persoană, iar Dumnezeu este pentru noi sensul absolut, rostul vieții fiecăruia dintre noi.
Niciodată, în istoria umanității, nu a putut să afirme cineva că L-a găsit pe Dumnezeu și că nu are sens sau că nu-și găsește rostul în această viață. Găsirea lui Dumnezeu, primirea Lui în viața noastră coincide cu găsirea sensului. Iar oamenii care trăiesc cu sens duhovnicesc (spiritual, evanghelic) sunt oameni bogați și fericiți, oameni pentru care Dumnezeu este totul, este centrul vieții lor, nu o simplă bornă în viața lor, nu Cineva printre mulți alții.
Ne aducem aminte de El când ne rugăm acasă (dimineața sau seara) sau când mergem la Liturghie, iar pe tot parcursul săptămânii nu mai constituie o realitate atât de vie, așa cum, pentru un îndrăgostit, persoana pe care o iubește este atât de prezentă în viața lui, îi ocupă mintea și simțirile, totul este marcat de prezența celui pe care îl iubește și pe care nu are cum să-l scoată din inimă. Iar dacă cineva îndrăznește să-l smulgă din inima noastră pe omul pe care îl iubim, în mod natural, spontan, instinctiv, ripostăm, pentru că cineva atentează la iubirea noastră. Așa ar trebui să simțim și față de Domnul.
Pentru sfinți – Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Andrei Criteanul, dascălul pocăinței, Sfântul Apostol Andrei –, Hristos era totul, era sensul vieții lor.
Dacă vrem să ne smulgem din neliniștile noastre (unele ne cotropesc și nu reușim să le facem față – le îngăduie Domnul în semn de smerenie și, poate, ca o consecință a păcatelor noastre), să răbdăm, să înmulțim dragostea față de Domnul, și vom găsi sens la tot ceea ce trăim în această lume, nu vom mai trăi ca niște oameni care nu avem busola în mâinile noastre și nu știm în ce direcție să o luăm.
Să avem în minte această experiență a Sfântului Apostol Andrei, care, așteptându-L și căutându-L pe Domnul, L-a găsit și, când L-a găsit, aceasta a însemnat pentru el cea mai mare bucurie, cea mai mare realizare a vieții lui, cea mai mare formă de plinătate a inimii sale. Ca dovadă, s-a dus și i-a vorbit fratelui său despre faptul că L-a găsit pe Mesia.
În Evanghelie ni se spune, atât de frumos și cum L-a găsit pe Mesia – cei doi Apostoli Îl priveau pe Hristos, spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii!”. În limba greacă, pentru verbul „a privi” sensul este „a te uita țintă înspre cineva”, a-l acapara cu privirea ta, a nu-ți scăpa cu nimic, din orizontul privirii tale, persoana care este în fața ta.
Așa s-au uitat – țintă – cei doi care au fost chemați la apostolat. Și ce bucurie au trăit ei, în urma întâlnirii cu Hristos! Așa să ne învrednicească Domnul pe toți – să-L simțim în inima noastră și să avem conștiința faptului că El este mărgăritarul cel mai de preț al sufletului nostru, așa cum a fost pentru toți sfinții.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.