Unul dintre cele mai moderne dispensare comunale din tara, la Rosiesti
1 min read
Zilele trecute s-a tăiat panglica inaugurală la noul dispensar comunal care poartă numele ilustrului neurochirurg Dumitru Bagdasar. Este o bijuterie arhitectonică, pentru care s-au cheltuit peste 1,3 milioane lei. Trei cabinete, două de medicină generală, dotate cu toată aparatura, plus un cabinet stomatologic, zona de preluare a persoanelor bolnave de către ambulanță, toalete, săli de așteptare, spații finisate impecabil. Este cartea de vizită a unuia dintre cele mai frumoase dispensare medicale comunale din țară, au spus cei care au participat la iinaugurare. Festivitatea de la Roșiești a început cu o slujbă de sfințire oficiată de protopopul de Huși, Iulian Dumitru Ștefan, delegatul Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor, însoțit de un sobor de preoți din comunitatea locală. A urmat dezvelirea bustului marelui neurochirurg și tăierea panglicii inaugurale, în prezența primarului Florin Anea, a vicepreședintelui CJ Vaslui, Ciprian Trifan, și a academicianului Alexandru Vlad Ciurea. A urmat un simpozion la care au participat nume importante din medicina românească, precum prof. univ. dr. neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea, membru de onoare al Academiei Române și vicepreședintele Federației Internaționale a Neurochirurgilor, prof. univ. dr. Hortensiu Aldea, șeful clinicii de neurochirurgie din Iași.
Dorelian David