18/05/2024

Ziua Internațională a Vârstnicului, sărbătorită de beneficiarii așezămintelor din cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși

2 min read

Ziua Internațională a vârstnicului (1 octombrie) a fost încă un prilej pentru Asociația „Filantropia Ortodoxă”, a Episcopiei Hușilor, de a arăta bunicilor aflați în îngrijire, în cadrul Așezămintelor proprii, valoarea pe care o au în mijlocul comunității.
Duminică, 1 octombrie, beneficiarii Așezământului Social “Sfântul Calinic de la Cernica” Vutcani – Cămin pentru persoane vârstnice, din cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, s-au bucurat de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației, în mijlocul lor.
Momentul de rugăciune, deși inedit, a fost foarte așteptat de vârstnicii pentru care deplasarea înspre un locaș de cult este foarte dificilă sau chiar imposibilă. Toți s-au împărtășit, la momentul cuvenit, cu Sfintele Taine, după ce se pregătiseră pentru aceasta. Atmosfera a fost încărcată de emoție și de bucurie. După slujbă toți beneficiarii au fost sărbătoriți, primind în dar flori, felicitari și tort.
De momente speciale au avut parte și vârstnicii din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din Gugești, precum și beneficiarii Așezământului Social ,,Sfântul Spiridon”, Bârlad, „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” Huși, sau cei de la Ghermănești, toate din cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.
Grija pentru cei în vârstă este o constantă a serviciilor sociale ale Asociației, materializată atât prin programele oferite rezidenților din căminele de bătrâni, cât și beneficiarilor serviciilor la domiciliu.
De asemenea, în cadrul mai multor programe anuale, derulate de Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, precum „Caravana Dar de Crăciun”, „De Paști aducem împreună Lumina în suflet” sau „Ajutor de urgență”, persoanele vârstnice, în special din comunitățile izolate, au parte de sprijin material și de consiliere.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.