14/10/2024

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC, DEȚINERE DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC ȘI TRAFIC DE MINORI

2 min read

La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Vaslui, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept și trafic de minori.
Din cercetări a reieșit că, pe parcursul anului 2023, două persoane, dintre care una minoră, ar fi recrutat o persoană vătămată minoră (13 ani), pe care ar fi obligat-o să practice prostituția în folosul lor, însușindu-și sumele de bani obținute de către victimă.
De asemenea, una dintre persoane ar fi procurat și oferit persoanei vătămate minore, pentru consum, în mod repetat, diferite cantități de canabis (drog de risc) și cocaină (drog de mare risc).
Ambele persoane care ar fi exploatat sexual victima minoră ar fi deținut droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină) pentru consum propriu, fără drept.
Audierile se efectuează la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și Sectorului Poliției de Frontieră Huși – echipa canină.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.