Conferința semestrială a preoților din Episcopia Hușilor: „Mărturia Ortodoxă în contextul provocărilor din vremea noastră”
4 min readJoi, 21 septembrie, a avut loc, la Bârlad, în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Conferința semestrială a preoților din cele trei protopopiate (Vaslui, Bârlad și Huși) ale Eparhiei.
Întâlnirea a avut loc în sala mare a Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad și a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica „Sfântul Ilie”.
Invitatul întâlnirii a fost părintele prof. univ. dr. Ioan Sauca, fost secretar general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor și fost Director al Institutului Ecumenic de la Bossey (Elveția).
În cuvântul introductiv, Părintele Episcop Ignatie a amintit de centralitatea Sfintei Euharistii în viața preotului și a credincioșilor:
«Slujba cinstitei preoții și puterea ei de împăcare și înduplecare a lui Dumnezeu atât de mult întrece orice psalmodie și orice rugăciune, cât soarele stelele. Căci pe Unul-Născut Îl jertfim, Îl punem înainte și Îl aducem spre împăcare, pe Cel junghiat în dar, pentru păcătoși, din iubirea de oameni. Și nu numai pentru iertarea păcatelor, ci și pentru cele ce ne rugăm spre folosul nostru, dacă nu ne este conștiința întinată. Și trupul unit cu Dumnezeirea arde ca un cărbune aprins toată materia fărădelegilor și luminează inimile celor ce se apropie cu credință. Asemenea și dumnezeiescul și cinstitul Sânge spală și curățește mai mult decât orice isop toată pata și întinăciunea celor ce îndrăznesc să se apropie de cele sfinte cât pot de curați, dacă s-ar mai fi întâmplat să rămână ceva.» (Filocalia IV – Teognost, cap. 72 – despre preoție)
Pandantivul acestui text este următorul: Euharistia nu este numai spre iertarea păcatelor, ci și spre folosul nostru. În primul rând noi – preoții – să avem conștiința că avem nevoie de slujirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii și a celorlalte slujbe. Iar această convingere îi va determina și pe credincioși (cei păstoriți) să ni se alăture la rugăciune.
În toate rugăciunile de dinainte de Împărtășanie este subliniat acest adevăr fundamental – că împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos ne este și spre iertarea păcatelor. Așa cum spune acest autor, Teognost, „dumnezeiescul Sânge ne curățește de orice fel de pată și întinăciune”, cu o condiție – să avem preocuparea de a ne apropia cu conștiința curată de Sfânta Împărtășanie.
Una dintre cărțile fundamentale, care a retrasat relația dintre dogmă și slujirea liturgică, este cea a părintelui Karl Christian Felmy – „Dogmatica experienței ecleziale”.
Întreaga noastră trăire, adevărul de credință dogmatic s-a plămădit într-un cadru liturgic, nu în cabinetul unui Sfânt Părinte. Sfântul Atanasie sau Sfântul Grigorie Palama nu s-au așezat la birou și au început să scrie, ca să livreze pentru posteritate cărți cu conținut dogmatic.
Întreaga învățătură de credință (dogmă), dacă nu este corelată și plămădită (însuflețită, vitalizată) de trăirea liturgică, rămâne o pură filosofie – așa cum este teologia scolastică, care are și părți bune: este extrem de metodică și te ajută să-ți aranjezi informația pe care vrei să o asimilezi, însă rămâne o pură informație.
A urmat apoi expunerea părintelui profesor Ioan Sauca, care a susținut comunicarea intitulată: „Mărturia Ortodoxă în contextul provocărilor din vremea noastră”.
Părintele Ioan Sauca s-a axat pe cele patru provocări fundamentale la adresa credinței: prima dintre acestea – a crede fără a aparține de ceva. Consecința este subminarea autorității tradiției, (omul crede că nu are nevoie de o instituție care îi împărtășește și îl îndeamnă la tot ceea ce ține de tradiție, de rădăcini).
A doua provocare este duhul apocaliptic, consecința fiind distorsionarea adevărului, pentru că se axează, de cele mai multe ori, pe superstiții și fake-news.
A treia provocare o reprezintă instrumentalizarea credinței, adică transformarea acesteia în ideologie sau suprimarea experienței.
A patra provocare este secularizarea, care are drept consecință evacuarea lui Dumnezeu din spațiul public sau suprimarea mărturisirii.
Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată sesiunii de întrebări și răspunsuri.
Fiecare preot prezent a primit din partea Ierarhului Hușilor lucrările: „Pâinea și Lumina Vieții. Două dialoguri despre Crăciun și Paști”, de Părintele Episcop Ignatie al Hușilor în dialog cu Cristian Pătrășconiu (editurile Spandugino&Horeb, 2023), și Concordanţă biblică, autori Pr. Ioan Buta, Pr. Ioan-Eugen Buta, Prof. Nicolae-Marcel Buta (Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2018)
Dorelian David