18/05/2024

TINERI REȚINUȚI DE CĂTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI

4 min read

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești au reținut un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Negrești, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.
La data de 18 septembrie, ora 23.20, polițiștii negreșteni aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 207E în localitatea Valea Mare, orașul Negrești, județul Vaslui, au depistat și oprit, în vederea controlului, un autoturism înmatriculat în județul Bacău, condus de către un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, întrucât conducătorul auto depistat prezenta un comportament suspect și incoerență în vorbire, a fost testat cu aparatul drugtest, fiind înregistrat rezultat pozitiv la cannabis.
Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.
La data de 19 septembrie, în baza probatoriului administrat, polițiștii Poliției Orașului Negrești l-au reținut pe tânăr, pe o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Poliției Orașului Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
**
Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.
La data de 19 septembrie, ora 08.06, polițiști Biroului Rutier Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Decebal din municipiul Vaslui, au depistat și oprit, în vederea controlului, un autoturism înmatriculat în județul Sălaj, condus de către un tânăr de 24 de ani, din Bârlad.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, întrucât conducătorul auto depistat prezenta un comportament suspect a fost testat cu aparatul drugtest, fiind înregistrat rezultat pozitiv la ketamină.
Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.
La data de 19 septembrie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Vaslui l-au reținut pe tânăr, pe o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Extras din Codul Penal
Articolul 335
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Articolul 336
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Reamintim cetățenilor că Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ”(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.
Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.
CONDUCEȚI CU GRIJĂ!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.