21/05/2024

Zicere de la PS Ignatie: „Crucea nu înseamnă numai suferință, ci mai ales dragoste. Când iubește, omul nu fuge de suferință, nu capitulează atunci când îi este greu”

9 min read

De Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, Sfânta Liturghie, în Parohia Ortodoxă Română „Înălțarea Sfintei Cruci”, Paraclisul Centrului Misionar din Dublin, Irlanda, cu prilejul hramului.
Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele paroh Călin Florea.
Numeroși credincioși au participat la acest moment deosebit din viața comunității românești din Dublin, între ei aflându-se și Excelența Sa Domnul Laurențiu-Mihai Ștefan, Ambasadorul României în Irlanda.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu pentru oameni, manifestată prin asumarea Crucii:
«Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!» (Galateni 6, 14)

Să ne imaginăm că, la un moment dat, lumea în care trăim (oamenii cu care ne intersectăm) nu mai are capacitatea de a împărtăși iubire. Cu alte cuvinte, totul este transformat în ură și răutate. Totul ar fi absurd. Nu am putea să trăim într-o asemenea lume, să ne bucurăm de relațiile dintre noi, dacă ura sau răutatea vor deveni ingredientele a tot ceea ce presupune desfășurarea vieții noastre.
Acest lucru, în varianta miniaturală, a devenit posibil la picioarele Crucii, când Hristos a fost răstignit și batjocorit. Aproape toți cei care erau acolo, pe dealul Golgota, exceptând-o pe Maica Domnului și pe Sfântul Ioan Evanghelistul, manifestau ură și foarte multă răutate față de Cel care este Însăși Dragostea, Iisus Hristos.
Hristos nu este ca noi, cei care posedăm dragostea sau vrem să avem dragoste și ne luptăm ca să o câștigăm și să o putem împărtăși celor din jur. El este Însăși Dragostea.
Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Dumnezeu este Dragoste. Prin urmare, pentru Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, dragostea nu este o stare pe care o posedă, ci El este Însăși Dragostea.
Cei care se aflau la picioarele Crucii, în momentul în care L-au răstignit pe Hristos, credeau, în nebunia și în răutatea lor, că pot să ucidă Dragostea, să o pulverizeze, să o facă să dispară. În iluzia lor, cei care L-au urât pe Dumnezeu, L-au disprețuit și L-au calomniat, s-au gândit că pot să ucidă Viața – Dumnezeu este Însăși Viața.
Nu este o noutate faptul că, inclusiv în secolul în care trăim, sunt atâtea ideologii care cred că pot să-L evacueze pe Dumnezeu din lume, să-L ucidă, să-L facă să dispară. Găsim această atitudine, cu maximă pregnanță, în sufletele celor care erau la picioarele Crucii, care L-au răstignit pe Hristos.

În general, când vorbim despre cruce, noi avem tendința de a înțelege, în mod exclusiv, suferința. În momentele în care suntem în situații-limită, de cataclism lăuntric, spunem așa: „Aceasta îmi este crucea”, ca o formă de resemnare – adică: „Nu am ce face, o accept așa cum este, cu povara cu care vine, și merg așa mai departe.”.

Crucea nu înseamnă numai suferință, ci înseamnă mai ales dragoste. Hristos, pe Cruce, ne-a descoperit dragostea Sa desăvârșită și modul cum ne iubește Dumnezeu – nu cum ne iubim noi între noi, oamenii (modul cum ne împărtășim dragostea unii altora).

Atunci când vorbim despre dragoste, noi suntem extrem de versatili și într-o permanentă tranziție. Este suficient ca cineva, care pentru noi însemna extraordinar de mult, să ne greșească, să ciupească puțin din orgoliul nostru, și suntem în stare să radiem acea persoană din registrul existenței noastre.

Prin urmare, noi iubim numai atunci când suntem iubiți. Se întâmplă foarte rar – și aceasta ține de sfințenie, de dragostea dumnezeiască – să iubim pe cineva care ne calomniază, ne înjură, ne discreditează sau ne murdărește identitatea.

Pe Cruce, Hristos ne-a iubit mai ales atunci când niciunul dintre noi nu meritam acest lucru.

A muri pentru cineva este forma supremă de dragoste și de jertfă. Acest lucru L-a făcut Hristos pe Cruce, când toți cei care erau acolo, cu excepția Sfântului Ioan Evanghelistul și a Maicii Domnului, și-au îndreptat spre El privirile piezișe, pline de ură, L-au calomniat și L-au disprețuit; când a avut nevoie de un pahar de apă I-au dat oțet și fiere; când ar fi trebuit să fie recunoscători pentru tot ceea ce a făcut Iisus – i-a vindecat, le-a vorbit atât de frumos, încât ei înșiși se minunau când Îl auzeau vorbind –, ei și-au manifestat ingratitudinea, ura și răutatea.

Dumnezeu a rămas neclintit în dragostea Sa. Nu le-a reproșat absolut nimic celor care erau acolo, de față – așa cum poate că am fi reacționat noi. Noi avem tendința de a reproșa celor care nu manifestă dragoste și recunoștință față de noi.

Hristos a rămas neclintit în dragostea Sa. Nimeni nu a reușit să-L schimbe – nici torentul de ură, nici valul de nerecunoștință. A rămas pe Cruce, rugându-Se pentru cei care Îl batjocoreau și Îl calomniau.

Noi, din păcate, folosim într-o notă peiorativă, rugăciunea pe care Hristos a rostit-o pentru cei care Îl răstigneau și Îl batjocoreau – „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. Dar conținutul acestei rugăciuni nu este cel cu care ne-am obișnuit. Hristos, realmente, S-a rugat pentru cei care Îl batjocoreau.

Cei care erau acolo, într-adevăr, nu știau (manifestau ignoranță) că Cel care era pe Cruce este Însăși Viața și Însăși Dragostea. Cine poate omorî viața sau dragostea? O putem refuza, o putem respinge, ne putem revolta, o putem batjocori, dar nu o vom putea ucide niciodată.

Din cei aproape opt miliarde de oameni care sunt pe planetă, dacă zece oameni manifestă dragoste, înseamnă că planeta poate fi salvată.

Preasfinția Sa a arătat că dragostea este cea prin care putem asuma inclusiv suferința, schimbându-i conținutul:

Hristos ne învață cum să iubim. La acest capitol, noi, creștinii, am căzut examenul, suntem repetenți. De cele mai multe ori, nu reușim să trecem cu brio examenul dragostei față de cel care nu se comportă adecvat față de noi, ne calomniază, ne murdărește identitatea sau ne mototolește existența.

În asemenea momente, noi răspundem cu și mai multă ură și răutate, și încercăm, prin răzbunare, să ne luăm revanșa față de cineva care ne-a trădat, ne-a calomniat, ne-a disprețuit sau ne-a batjocorit.

Suntem puțini cei care ne identificăm cu dragostea lui Hristos de pe Cruce. A purta crucea înseamnă a asuma și dragostea pe care a avut-o Hristos față de noi, când S-a răstignit.

De fapt, ceea ce Hristos ne-a descoperit în urmă cu 2000 de ani, este ceea ce confirmă foarte mulți dintre psihologi și psihoterapeuți.

În momentul în care asumăm suferința cu dragoste, adică o îmbrățișăm, este mult mai ușor de suportat. Cu cât căutăm să o respingem, să o refuzăm, cu atât vom simți intensitatea suferinței în viața noastră și ni se va părea că totul este transformat într-un iad.

Hristos ne învață să asumăm suferința cu brațele iubirii, și să ne uităm la suferință, la răutate, la dispreț și calomnie cu ochii dragostei. Atunci vom deveni „imuni” la tot ceea ce ne desfigurează. Răutatea nu ne va atinge, dacă vom privi totul cu ochii dragostei, așa cum i-a privit Hristos pe toți cei care erau acolo, cu chipurile desfigurate.

Când noi ne mâniem, suntem deja desfigurați – chipul nostru nu mai este cel cu care suntem obișnuiți sau cel cu care sunt obișnuiți cei din jurul nostru.

Când lăsăm să vină în noi ura, răutatea, răzbunarea sau revolta, chipul nostru se desfigurează imediat – acestea sunt cele care ne desfigurează și aduc pe chipul nostru hidoșenia spirituală.

Superioritatea creștinismului față de celelalte religii constă în faptul că Hristos Se jertfește pentru noi, din dragoste desăvârșită. Hristos Își asumă suferința nu numai resemnându-Se în fața ei – nu Se resemnează, în sensul că o acceptă pentru că nu are ce să facă.

În toate religiile orientale este o resemnare – acceptă suferința așa cum este. Însă Hristos nu Se resemnează în fața suferinței, ci o asumă cu dragoste. De aceea, este greu de înțeles pentru noi modul de raportare al lui Hristos față de vrăjmași.

Hristos a fost primul Care a împlinit ceea ce ne-a cerut nouă. Dacă ne-a spus: „Iubiți pe vrăjmașii voștri; rugați-vă pentru cei ce vă blestemă; rugați-vă pentru cei care vă prigonesc”, El Însuși, pe Cruce, a împlinit aceste cuvinte.

Ar fi minunat ca, ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, să ne gândim nu atât la suferință, cât la dragostea pe care Dumnezeu ne-a împărtășit-o și la care ne-a făcut părtași – dragoste cu care ne-a iubit, mai ales atunci când noi nu am meritat să fim iubiți.

Logica noastră este obișnuită altfel – iubim pe cei care ne iubesc. Sigur că există un anumit prag, în tot ceea ce înseamnă altitudinea iubirii, dar este prea puțin, conform exigențelor Evangheliei. Noi trebuie să ne asumăm dragostea lui Hristos.
Unde ne-a descoperit Hristos această dragoste? Nu atât când le predica oamenilor, nici când a înviat și era totul plin de bucurie și de lumină, ci atunci când a fost răstignit.
De ce Hristos, pe Cruce, nu face nicio minune? Unii L-au ironizat: „Tu, Cel care ai făcut atâtea minuni, i-ai înviat din morți și i-ai vindecat pe atâția oameni bolnavi, de ce nu faci o minune cu Tine Însuți, să Te dai jos de pe Cruce, să Te smulgi din cuiele acelea care Ți-au fost înfipte de vrăjmașii Tăi?”.
Hristos nu face nici o minune pe Cruce, pentru că cea mai mare minune este minunea dragostei. Hristos lăsa să vorbească această minune a iubirii pe Cruce. Nu avea nevoie de spectacol.
Când Pilat I-a zis: „Dacă vrei, Te pot scăpa de răstignire – această formă de tortură atât de dură.”, Hristos i-a răspuns: „Nu. Ție nu îți este dat acest lucru. Eu aș putea să fac acest lucru, ca Dumnezeu – să scap, să evadez din această lume plină de ură și de răutate. Dar nu o fac, pentru că Eu sunt Dragostea desăvârșită”.
Când iubește, omul nu fuge de suferință, nu capitulează atunci când îi este greu.
Când nu este iubire, îl trădăm și pe cel de lângă noi, cu maximă ușurință. Dacă în inima noastră este dragoste, rămânem neclintiți, indiferent dacă celălalt ne refuză, se revoltă și ne batjocorește dragostea.
Noi trebuie să rămânem neclintiți în dragostea noastră și o ținem în inima noastră – îi respectăm libertatea celuilalt, chiar dacă nu vrea să o primească și să fie părtaș acesteia, așa cum Hristos a respectat libertatea celor care erau lângă Cruce; a lăsat să grăiască dragostea Sa și să lucreze minunea iubirii.
Să ne rugăm cu toții ca Dumnezeu să ne facă părtași acestei minuni, a iubirii Sale, pe care a descoperit-o pe Cruce.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.