18/05/2024

Zicere de la PS Ignatie: „Să fim o bucurie pentru cei din jur și să căutăm, pe cât ne stă în putință, să nu încuviințăm păcatul în viața noastră”

7 min read

Vineri, 8 septembrie, de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Alexandru Vlahuță”, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului așezământ.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali Vladimir Beregoi și Ciprian Aurelian Tacu, părinții inspectori eparhiali Dragoș Trofin și Cristian Roșu, părintele protopop Andrei Mereuță și părintele exarh Zaharia Curteanu, starețul Mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a explicat de ce Sfânta Fecioară Maria este numită, în teologie și în textele de slujbă, Noua Evă:
«Bucură-te cea prin care piere blestemul; Bucură-te chemarea lui Adam, celui căzut; Bucură-te izbăvirea lacrimilor Evei» (Stihuri din Acatistul Bunei Vestiri)
Prima dintre sărbătorile Anului bisericesc este dedicată unui eveniment din viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care ni l-a adus pe Fiul lui Dumnezeu, ca Om, în lume, pentru a răscumpăra păcatele întregii lumi. Nașterea ei în această lume a fost o mare bucurie.
Tradiția Bisericii ne spune că Maica Domnului este Noua Evă. Dacă Hristos, conform cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, este Noul Adam, prin asociere, Părinții Bisericii au numit-o, pe Maica Domnului, Noua Evă. Acest lucru reiese, cu maximă pregnanță, dacă avem în vedere paralelismele dintre primele trei capitole din Cartea Facerii și primele capitole din Evanghelia Sfîntului Ioan.
Dumnezeu, în iconomia Sa, a rânduit ca Adam și Eva să fie așezați în Rai. În mijlocul acestuia se aflau pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. Domnul le-a spus să nu mănânce din aceștia, pentru că dacă vor mânca, vor muri, negreșit.
Din nefericire, Adam și Eva nu au rezistat ispitei șarpelui (a diavolului), cel care i-a convins să desconsidere porunca lui Dumnezeu. Eva, împreună cu Adam, gustă din pomul cunoștinței binelui și răului, instaurându-se, prin această neascultare, moartea – catastrofa spirituală.
După ce au păcătuit cei doi, Dumnezeu le-a spus, fiecăruia în parte, câte un cuvânt. Satanei i-a spus: „duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3, 15); Evei i-a spus că va naște în dureri și necazurile ei vor fi înmulțite; lui Adam i-a spus că își va câștiga existența cu sudoarea frunții, că se va osteni.
Ceea ce este foarte interesant este faptul că Eva este numită, până la cădere, „femeie”. Abia după ce a căzut în păcat, Adam i-a pus numele „Eva” – mama tuturor celor vii.
Să corelăm acest pasaj din Cartea Facerii, despre căderea în păcat, cu evenimentul nunții din Cana Galileii.

Hristos participă la acea nuntă, iar la un moment dat, Maica Domnului îi spune că cei care au organizat nunta sunt într-un impas, li s-a terminat vinul.

Domnul îi dă următorul răspuns: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu”. Este paradoxal acest mod de adresare al lui Hristos față de Maica Domnului. În tradiția biblică evreiască, niciodată un rabin nu se adresa în acest fel.

Desigur că acest mod de adresare nu este unul ostil sau aspru, așa cum vor să sugereze cultele neoprotestante, care nu au o cinstire a Maicii Domnului. O abordare în această cheie – că Hristos s-a adresat aspru și ostil Mamei Sale – trădează o lipsă de cunoaștere a coerenței Sfintei Scripturi.

Hristos nu i se adresează în acest mod întâmplător. Așa cum mărturisesc exegeții Sfintei Scripturi, primele capitole ale Evangheliei Sfântului Ioan nu sunt altceva decât punerea în oglindă a primelor capitole din Cartea Facerii. De altfel, Sfântul Ioan își începe Evanghelia în același fel în care începe și Cartea Facerii: „Întru început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1); „Întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facere 1, 1).

Zilele creației se regăsesc în primele capitole ale Evangheliei Sfântului Ioan. El menționează, din când în când: „prima zi…. a doua zi… a treia zi…”. De pildă se spune: „a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii”. Această mențiune cronologică nu este întâmplătoare, ci face parte din secvența zilelor creației.

Hristos a numit-o pe Maica Domnului „femeie”, în contextul nunții din Cana Galileii, pentru că avea în vedere textul din Cartea Facerii, în care Domnul îi spune șarpelui (diavolului): „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”(Facere 3, 15).

Sămânța femeii este Hristos, Noul Adam, Cel care a zdrobit capul șarpelui. De altfel, însuși Hristos, la Cina cea de Taină ne spune: „Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată; de păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; și de judecată, pentru că stăpânitorul (adică diavolul) acestei lumi a fost judecat” (Ioan 16, 8-11).

Răstignirea, moartea și Învierea sunt cele prin care diavolul este judecat, puterile lui sunt zdrobite. De aceea Hristos i se adresează Fecioarei Maria în acest mod, ca o împlinire a acestei profeții.

Până la cădere, Eva a fost numită „femeie”. În Evanghelia după Sfântul Ioan, Maica Domnului este numită, de două ori, „femeie”. A doua oară regăsim această adresare, la picioarele Crucii. Hristos, răstignit, i se adresează Maicii Domnului, indicându-l pe Sfântul Ioan: „femeie, iată fiul tău”; iar Sfântului Ioan: „fiule, iată mama ta”.

Imaginea lui Hristos, răstignit pe Cruce, este numită în tradiția patristică, „Pomul vieții”. Liturgic, ni se spune că Crucea stă în centrul Pământului, așa cum pomul vieții stătea în mijlocul Raiului. Noul Adam era pe Cruce, noua Evă, la picioarele Crucii, numită „femeie” și „mamă”, așa cum Eva a fost numită, după cădere, „mama tuturor celor vii”.

Preasfinția Sa a amintit de promptitudinea cu care Sfânta Fecioară Maria a răspuns chemării lui Dumnezeu:
Eva cea veche, din Cartea Facerii, a fost neascultătoare, și a adus întristare, împreună cu Adam, lumii întregi. Nu au mai fost lăsați să guste din pomul vieții, ca nu cumva răutatea să se înveșnicească, să devină nemuritori în răutate.
Noua Evă Îl ascultă pe Dumnezeu și răspunde cu promptitudine: „Fie mie după cuvântul tău”, atunci când Arhanghelul Gavriil îi vestește că Îl va întrupa, din pântecele ei, pe Fiul lui Dumnezeu cel Veșnic, ca Om, în lumea aceasta. Născându-L pe Hristos, Maica Domnului a adus în lume Însăși Viața, sfărmând porțile morții.
Sfântul Nicolae Cabasila subliniază acest lucru, numind-o pe Maica Domnului „Noua Evă”: „căci același Judecător, care nu se uită la fața omului, când le-a judecat pe amândouă, pe Eva, mama comună a tuturor oamenilor, și pe Fecioara, pe una o condamnă, ca pe una care a păcătuit, să-și ducă viața în întristare, dar pe Fecioara o socotește vrednică să se bucură. De unde este evident că întristarea se cuvine celor care au păcătuit, iar celor care nu au nimic în comun cu păcatul, să se bucure. De aceea, niciunui om, din veac, înaintea Fecioarei, nu i-a spus Dumnezeu să se bucure, întrucât erau încă vinovați și împărtășeau soarta veche și nenorocită a tuturor”.
Înțelegem astfel ce a vrut să spună imnograful în momentul în care a precizat, în troparul sărbătorii de astăzi, că Maica Domnului a venit să dezlege blestemul și să aducă binecuvântare. Maica Domnului ca Noua Evă, este cea care, datorită ascultării și disponibilității ei de a-L primi pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, în pântece; datorită smereniei și lipsei de îngâmfare, Dumnezeu Fiul S-a pogorât între noi oamenii, destrămând, în felul acesta – după cum spune Sfântul Grigorie Palama – nodul blestemului și al neascultării pe care l-a făcut Eva cea veche.
Care ar putea fi relevanța tuturor acestor realități? Noi înșine să fim o bucurie pentru cei din jur, să căutăm, pe cât ne stă în putință, să nu încuviințăm păcatul în viața noastră. Nu este simplu, ci necesită multă jertfă, pentru că păcatul este ademenitor.
Maica Domnului este cea căreia i s-a adresat Dumnezeu, prin gura Arhanghelului: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine” – ca uneia ce a trăit în curăție. De aceea se putea bucura, pentru că păcatul nu era în ea. Prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ei, a fost pregătită, sfințită și desăvârșită, ca Dumnezeu să își facă loc, trupul ei să devină un chivot al Fiului Său.
Și noi putem deveni temple ale lui Dumnezeu, bucurii pentru cei din jur.
Pe măsură ce eliminăm din viața noastră păcatul, se instalează în noi bucuria. Nu-mi pot închipui un om sfânt care să fie trist. Nu înseamnă că tristețea este indisolubil legată de păcat, însă de cele mai multe ori, aceasta este o consecință a păcatului.
Omul care are harul lui Dumnezeu găsește resursele de a se bucura, așa cum Maica Domnului este o bucurie pentru fiecare.
În cadrul slujbei, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Dionisie Cernat, pe seama Schitului Tanacu.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.