18/05/2024

PS Ignatie: „Dacă L-am avea pe Dumnezeu în prim-planul vieții noastre, atunci am reuși să ne raportăm frumos și cu libertate față de cele pe care le avem la dispoziție”

7 min read

Duminică, 27 august, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de sfințire a bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Alexandru” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din localitatea Lățești, filie a Parohiei Sărățeni, Protopopiatul Bârlad.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Alexandru Poșteanu.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.
După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie, săvârșită în apropierea lăcașului de cult.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre ordinea priorităților din viața noastră, pornind de la exemplul tânărului bogat care a vrut să afle de la Domnul Hristos cum să moștenească viața veșnică:
«Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății» (Marcu 10, 21-22)
Dacă am fi sinceri față de noi înșine, atunci când ne evaluăm din punct de vedere spiritual, am ajunge la următoarea concluzie: nu suntem așa de buni, avem foarte multe minusuri și multe deficiențe morale. Cu toate acestea, tendința noastră este de a ne supraevalua, de a ne vedea, din punct de vedere moral, mult mai buni decât ne spune propria noastră conștiință.
Din acest motiv, avem nevoie de cineva care cunoaște adâncurile noastre cele mai ascunse, ca să ne spună că nu suntem așa de buni, așa de minunați precum am vrea să fim percepuți de cei din jurul nostru.
Atunci când Hristos l-a întrebat pe tânărul bogat dacă păzește poruncile, acesta a mărturisit, cu maximă promptitudine și sinceritate, că le păzește pe toate din tinerețe, că a fost atent cu viața sa spirituală, împlinind ceea ce Dumnezeu i-a cerut, din punct de vedere spiritual.
Cu toate că acest tânăr bogat era un om foarte moral, responsabil față de sufletul său, Hristos îl pune în fața unei deficiențe de care, poate, nu era foarte conștient –era atașat, în mod pătimaș, de averile sale.
Hristos îi spune, cu toată dragostea, că-i mai lipsește, totuși, ceva, din plenitudinea morală de care el era foarte conștient – îi lipsește faptul că nu se poate dezlipi, cu inima sa, de averile pe care le posedă.
Dependența de cele materiale a ieșit la iveală în momentul în care Hristos l-a îndemnat, spunându-i: „Vinde toate averile și dă-le săracilor, ia-ți crucea și urmează-Mi Mie!”. În fața unei asemenea invitații, tânărul s-a întristat foarte tare, pentru că avea multe bogății și nu putea renunța la ele.
De multe ori, în viață, chiar dacă nu deținem averi, putem să ne atașăm de situații, de obiecte sau de persoane din jurul nostru, încât ajungem în punctul de a le idolatriza. Acest lucru înseamnă o afecțiune păcătoasă față de cele din jurul nostru – să le privim ca și cum viața noastră nu poate fi concepută fără acestea.
Noi ar trebui să ne mulțumim cu cele care ne sunt absolut necesare, fără să tânjim, din punct de vedere material, la surplus. Ne raportăm la foarte multe situații, obiecte sau persoane, ca la niște averi de care ne atașăm foarte mult și pe care le idolatrizăm, iar atunci când le pierdem ne îndurerăm foarte tare.
Dacă L-am avea pe Dumnezeu în prim-planul vieții noastre – El să fie Cel căruia Îi dăruim inima noastră, El să fie averea (bogăția) noastră –, atunci am reuși să ne raportăm foarte frumos și cu libertate față de cele pe care le avem la dispoziția noastră, atât bunuri materiale, cât și persoane care ne sunt aproape.

Tânărul bogat din Evanghelie Îl iubea pe Dumnezeu, era un om cinstit (moral), nu era corupt, împlinea cele zece porunci pe care le cunoștea foarte bine, însă inima lui era, totuși, mult prea legată de cele materiale. Dumnezeu nu era pe primul loc în viața sa, ci averile lui. De aceea, în momentul în care a fost pus să aleagă între Hristos și bogățiile sale, le-a ales pe cele din urmă.

Dumnezeu, în bunătatea Sa, nu l-a certat pe acest tânăr, nu i-a reproșat nimic, nu l-a criticat pentru că nu a putut să se detașeze de cele materiale. Dimpotrivă, Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că Domnul Hristos l-a privit cu foarte mare drag pe acest tânăr cuminte, moral și duhovnicesc.

Preasfinția Sa a afirmat că atunci când Îl punem pe Dumnezeu în prim-planul vieții noastre, toate celelalte se reașază mult mai firesc:

De ce Hristos i-a adresat tânărului îndemnul de a-L urma, de a vinde averile și a le da săracilor? Pentru a-l ajuta să trăiască mai profund credința sa în Dumnezeu, să simtă mai adevărat prezența lui Domnului în inima sa, să nu fie niciun obstacol, din cele care țin de lumea aceasta, în calea comuniunii cu El.

Dumnezeu nu face acest lucru în chip egoist, pentru că ar vrea să-I dăruim Lui întreaga noastră atenție, ci pentru că, numai în felul acesta, când El este pe primul loc în inima noastră, știm cum să ne raportăm frumos și la cele din jurul nostru.

Un om care Îl are pe Dumnezeu în inima sa și împlinește poruncile, știe să se comporte și în familia sa (să nu fie agresiv), știe să fie responsabil și față de copiii săi (dându-le o educație adecvată), știe să se raporteze la semenii săi așa cum se cuvine (să nu-i umilească, să nu-i calomnieze și să nu-i batjocorească), știe să fie bun (mai ales atunci când toți ceilalți din jurul său sunt răi), și știe să răspundă cu dragoste și bunătate atunci când este jignit, disprețuit și batjocorit. Poate face toate aceste lucruri, pentru că Dumnezeu este în inima sa.

Dumnezeu este în inima oricărui om care știe să I se dăruiască integral, cu întreaga ființă – să nu fie nimic din lumea aceasta, care să constituie un obstacol în relația cu Dumnezeu.

Tânărul bogat din Evanghelie era un tânăr cuminte, cu preocupări spirituale. De aceea s-a și apropiat de Hristos și L-a întrebat: „Ce să fac, să moștenesc viața veșnică?”.

Câți dintre noi mai avem asemenea întrebări? Câți suntem atenți față de propria noastră viață spirituală, față de sufletul nostru? Câți avem grijă să împlinim poruncile lui Dumnezeu și să fim oameni frumoși, buni și cinstiți la suflet? Câți ne dorim, cu adevărat, să aprofundăm relația noastră cu Dumnezeu?

Tânărul acesta este un bun exemplu. Sigur că nu a fost nici el perfect, pentru că avea o mică meteahnă – inima lui era legată de cele materiale, cu toate că era un om cinstit și curat, care împlinea poruncile lui Dumnezeu.
Hristos, Cel care ne-a iubit la modul cel mai autentic și mai desăvârșit, jertfindu-Se și dăruindu-ni-Se, ar trebui să ne inspire, atunci când ne propunem să întoarcem iubirea noastră față de El – să o facem fără rest, fără niciun fel de condiționare, fără a simți că este vreun obstacol în calea relației noastre cu El. Să avem convingerea că toată ființa noastră, gândirea și simțirea noastră, sunt cele pe care noi I le putem dărui Lui.
Putem face acest lucru, dacă ne gândim cum ne raportăm la oamenii pe care îi iubim foarte mult. Este așa de ușor să ne încredințăm celor pe care îi iubim, să-i ascultăm, să ținem cont de părerile lor, să-i odihnim, să căutăm să nu-i mâhnim. Facem toate aceste lucruri cu foarte mare ușurință. Mai mult decât atât, mintea și inima noastră sunt pline de prezența celor pe care îl iubim. Iubirea ne ajută să ne raportăm în acest fel.
La fel, dacă noi am fi cu inima plină de iubire față de Dumnezeu, n-am mai considera că nimic din cele ale lumii acesteia reprezintă un obstacol. Vom simți că le putem depăși pe toate cele care ne pot opri să venim în Casa Domnului, la rugăciune, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu și să ne trăim credința.
Dacă este iubire în inima noastră, vom face acest lucru cu foarte mare ușurință. Dacă nu este iubire, vom sta acasă, departe de Domnul și de cele spirituale.
Hristos, Dragostea desăvârșită, să ne dăruiască fiecăruia dragoste, încât să-L urmăm și să-L simțim că El este pe primul loc în inima noastră.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de prețuire pentru activitatea pastorală și edilitară de până în prezent, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Alexandru Poșteanu și a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit refacerea bisericii din Lățești.

Doru David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.