Sun. Dec 3rd, 2023

Zicere de la PS Ignatie: „Ori de câte ori noi ne vom ruga, în momentele de impas, Maicii Domnului, ea face lucrurile mai bune și mai minunate decât le-am putea gândi”

5 min read

În după-amiaza zilei de duminică, 13 august, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Paraclisul Maicii Domnului și slujba de sfințire a picturii noi a bisericii din localitatea Buda, Protopopiatul Vaslui.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri eparhiali Eduard Irimiea și Ciprian Aurelian Tacu, părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Constantin Pântea.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre puterea de mijlocire a Maicii Domnului:
«Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune» (Ioan 2, 5)
Cinstea pe care noi i-o datorăm Maicii Domnului se datorează faptului că ea ne-a făcut cel mai minunat dar – L-a adus pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, printre noi, oamenii. L-a adus pe Iisus Hristos, Cel care este Iubirea, Pacea, Liniștea și Bucuria desăvârșită. De aceea o iubim noi, ortodocșii, în mod deosebit, pe Maica Domnului.
Maica Domnului a trăit într-o discreţie cu care, poate, noi nu suntem obișnuiţi. Nu deţinem detalii biografice ale Maicii Domnului, pentru că ea și-a identificat viaţa cu viaţa lui Hristos.
Maica Domnului nu ne-a lăsat nici jurnale, nici memorii, pentru că ea a trăit în intimitatea lui Hristos și s-a identificat cu Fiul ei. Cu toate acestea, Sfintele Evanghelii – cu precădere Evanghelia de la Ioan – consemnează un îndemn, pe care Maica Domnului l-a dat celor care erau de faţă la un eveniment din viaţa de familie a celor la care a participat, la Nunta din Cana Galileei.
Sfântul Evanghelist Ioan, în capitolul 2 al Evangheliei sale, ne spune că Iisus Hristos a participat la o nuntă. La un moment dat, au constatat că sunt într-un impas – li s-a terminat vinul. Într-un asemenea context, Maica Domnului – mijlocitoarea noastră – I se adresează lui Hristos, spunându-I că cei care au nunta nu mai au vin.
Hristos, în mod aparent, îi dă Maicii Domnului un răspuns, pe care noi nu-l putem înţelege, decât în felul că n-a venit încă ceasul în care El să propovăduiască și să facă minuni.
De aceea, Iisus îi spune: «Ce ne privește pe Mine și pe tine, femeie? N-a venit ceasul Meu». Acest mod de adresare nu este unul peiorativ, nici depreciativ. Din păcate noi, cei de astăzi, captivi unei mentalităţi antagonice, credem că, în momentul în care ne adresăm unei doamne spunându-i „femeie”, este ceva depreciativ. În gândirea biblică, nu era nimic depreciativ, dimpotrivă.
Cu toate că Hristos îi spune Sfintei Fecioare Maria că n-a venit ceasul, îi ascultă rugămintea. Maica Domnului, foarte sigură pe sine însăși – este siguranţa pe care o are orice mamă pe copiii ei, care nu pot trăda niciodată, dacă sunt copii în sensul autentic al cuvântului –, avea încredinţarea lăuntrică, că Hristos va împlini cererea ei. De aceea, le-a spus tuturor celor care au fost de faţă la Nunta din Cana Galileei: «Faceţi orice vă va spune El».
Imediat după acest cuvânt, Hristos le poruncește celor de faţă să umple toate cele șase vase de piatră, până sus, cu apă, și preschimbă apa într-un vin de o calitate superioară faţă de cel pe care îl aveau cei care au organizat nunta, încât nunul, după ce a gustat vinul, a spus slujitorilor și celor care erau de faţă: „De ce puneţi vinul cel bun acum, la sfârșit?”.
Tâlcul acestei minuni și al acestei intervenţii a Maicii Domnului este că, ori de câte ori noi ne vom ruga ei, în momente de impas, de răscruce, de cataclism lăuntric – și câte astfel de momente nu sunt în viaţa noastră! –, ea face lucrurile mai bune și mai minunate decât le-am putea gândi noi. Așa cum Hristos a săvârșit minunea prefacerii apei în vin, la rugămintea Maicii Domnului.
Ea este cea care duce rugăciunile noastre la Dumnezeu, este mijlocitoarea noastră, grabnica folositoare a tuturor creștinilor.
Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciune care se zice la vreme de întristare. Când săvârșim această slujbă, noi ne gândim la toţi cei care sunt în suferinţă, triști, singuri și părăsiţi, pentru care ne rugăm Maicii Domnului să-i aibă în grijă, așa cum a avut de toţi cei care au participat la Nunta din Cana Galileei.
Ori de câte ori ne rugăm Maicii Domnului, ea ne ajută și ne este aproape. Important este ca noi să împlinim acest îndemn, pe care ea l-a dat celor care au fost prezenţi la Nunta din Cana Galileei: «Faceţi orice vă va spune El (Hristos).».
Să împlinim și noi ceea ce ne spune Hristos. Avem cuvintele Lui în Sfintele Evanghelii. Nu ne rămâne decât să le citim, să reflectăm asupra lor, și să le împlinim în viaţa noastră. Maica Domnului ne va fi de mare folos.
La tâlcuirea unei cereri din „Tatăl nostru”, în care Îi spunem lui Dumnezeu: „Sfinţească-Se numele Tău”, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că prin această cerere, noi de fapt Îl rugăm pe Dumnezeu ca, așa cum Dumnezeu-Fiul S-a născut ca Om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, și noi, dacă sufletul nostru este nepătimaș și curat ca o fecioară, Îl va naște pe Hristos în inima noastră, și vom simţi prezenţa Lui în viaţa noastră.
Să rămânem cu îndemnul Maicii Domnului, și să facem tot ceea ce ne îndeamnă Hristos în Sfintele Evanghelii. Iar când, în mod inevitabil, ne poticnim, să-i cerem ajutorul Sfintei Fecioare Maria, și ea ne va ajuta negreșit.
Maica Domnului să ne ocrotească, să ne lumineze, să ne fie întotdeauna chezășie şi sprijin, ori de câte ori ne mai clătinăm în această viaţă.
În semn de prețuire pentru activitatea pastorală și edilitară săvârșită, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Constantin Pântea. De asemenea, cei care au sprijinit lucrările de pictură au primit distincții de vrednicie din partea Ierarhului Hușilor.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.