Acțiuni desfășurate de polițiștii vasluieni pentru asigurarea ordinii și liniștii publice
2 min readÎn ultimele 48 de ore, polițiștii vasluieni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, cu scopul prevenirii și descurajării faptelor antisociale, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate în acest sens 41 de filtre. Au fost legitimate un numar de 552 de persoane, au fost verificate 339 de autoturisme și au fost efectuate 99 de testări cu aparatele etilotest. Ca urmare a abaterilor constatate în acest context, au fost aplicate 294 de sancțiuni contravenționale, dintre care 234 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 49 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială. În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 23 de permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare. De asemenea, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității si Biroului Siguranța Școlară, au intensificat activitățile informativ-preventive, acționând în parcul Copou din Vaslui, la Târgul ONG-urilor. Aceștia au transmis recomandări cu privire la principalele măsuri de siguranță pentru protejarea bunurilor personale, prevenirea agresiunilor sexuale, cyberbullyingului, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri. Astfel de acțiuni vor continua, pentru ca vasluienii să petreacă minivacanța în siguranță.
Dorelian David