21/05/2024

POLIȚIȘTII IPJ VASLUI, ALĂTURI DE TINERI

2 min read

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară și ai Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au derulat în perioada 29-30 iulie 2023, în cadrul primei ediții a Festivalului Greenfield Dance Fest organizat la Bârlad, activități educativ-preventive pentru informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la efectele nocive ale consumului de droguri, alcool și substanțe psihoactive, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni precum cyberbullying, violarea vieții private sau furturile din buzunare. Alte activități informativ-preventive au vizat modificările aduse Codului Penal prin Legea nr. 213 din 2023, intrată în vigoare la data de 15 iulie 2023. La festival au participat aproximativ 1000 de persoane.
Polițiștii au atras atenția asupra fenomenului de cyberbullying și au informat tinerii participanți asupra măsurilor pe care le pot lua pentru a se proteja de hărțuitorii din mediul online, îndemnându-i să-și protejeze datele personale pe rețelele de socializare, să fie respectuoși, dar vigilenți, să nu deschidă mesaje de la persoane necunoscute, dar și să păstreze și prezinte unui adult dovezile agresiunilor online. La finalul activităților, beneficiarii au completat chestionare de feedback, în vederea obținerii unei imagini de ansamblu asupra fenomenului de cyberbullying și asupra modului de înțelegere și conștientizare a consecințelor legale implicate.
În privința furturilor din buzunare, au fost aduse în atenție modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoți, respectiv principalele măsuri de siguranță pentru protejarea patrimoniului personal.
Persoanele prezente la festival au fost informate cu privire la riscurile asociate consumului de droguri, alcool și substanțe psihoactive, despre consecințele care decurg în urma consumului acestor substanțe, respectiv, alterarea relațiilor cu familia sau prietenii, despre efectele dăunătoare asupra sănătății, adoptarea unor comportamente distructive, dar și despre pedepsele prevăzute de Codul Penal ca urmare a traficului de produse sau substanțe toxice, în acord cu prevederile art. 359.
Pentru creșterea gradului de conștientizare, polițiștii de prevenire au informat asupra modificărilor aduse Codului Penal prin Legea nr. 213 din 2023, intrată în vigoare la data de 15 iulie 2023, potrivit cărora conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei. Cei prezenți la festival au primit din partea polițiștilor atât materiale promoționale, cât și recomandări specifice unei conduite rutiere preventive.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.