ZIUA IMNULUI NATIONAL AL ROMANIEI – 29 IULIE

În fiecare an, pe data de 29 iulie, este marcată Ziua Imnului Național al României, simbol național oficial alături de drapelul tricolor, de stema și de sigiliul statului. Ziua Imnului Național al României, 29 iulie, a fost proclamată astfel prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998.
Imnul de stat al României este Deșteaptă-te, române!, textul acestuia fiind scris de poetul Andrei Mureșanu. Muzica aparține poetului Anton Pann.
În data de 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, au avut loc manifestații în cadrul Revoluției Pașoptiste. Versurile actualului imn s-au rostit atunci pentru prima dată, pe străzile orașului. Se pare că un grup de tineri, condus chiar de Anton Pann, ar fi cântat pentru prima dată imnul Revoluției Pașoptiste pe versurile poemului patriotic Un răsunet, scris de Andrei Mureșanu. Ulterior, poemul Un răsunet a devenit Deșteaptă-te, române!, fiind publicat în suplimentul „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, nr. 25 din 21 iunie 1848.
În timpul Revoluției din decembrie 1989, versurile acestui cântec au fost din nou pe buzele revoluționarilor. Astfel, anul următor, Deșteaptă-te, române! a fost ales ca imn național al României.
Lucruri interesante despre imnul României:
-între anii 1991-1994, Deșteaptă-te, române! a fost și imnul Republicii Moldova;
-după instaurarea regimului comunist în România, imnul Deșteaptă-te, române! a fost interzis;
-actualul imn al României este al șaptelea imn de stat;
-primul imn al țării noastre, Marș triumfal, a fost în vigoare între 1862-1884.
Dorelian David