23/05/2024

Zicere de la PS Ignatie: „O civilizaţie care are drept fundament ucenicia, este una puternică şi profundă, care va rezista. O cultură care repudiază faptul de a fi ucenic, este una firavă, pe cale de dispariţie”

7 min read

De Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, joi, 27 iulie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdănița, Protopopiatul Bârlad.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Vasile Lăiu și părintele stareț Timotei Condurache.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Melos Paisian”, din Iași.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a făcut referire la valoarea uceniciei, a faptului de a deprinde, cu răbdare și perseverență, competențele necesare, de la cei mai în măsură de a le transmite:
«Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi împreună cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine Însuşi» (II Timotei 2, 12-13)
Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre pomenire şi spre simţirea prezenţei, pe unul dintre mucenicii lui Hristos, binefăcător, miluitor şi vindecător – Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Iubitorii de sfinţi sunt întotdeauna uimiţi de capacitatea de dăruire a acestora – prin viaţa, gândirea şi simţirea lor – lui Hristos.
Biografia unui sfânt ar trebui să fie un temei de schimbare radicală a vieţii noastre, o sursă din care să ne inspirăm în ceea ce priveşte modul cum ne trăim credinţa în Hristos. Viaţa Sfântului Mare Mucenic Pantelimon este o asemenea sursă şi temei, pentru fiecare dintre noi.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost un om foarte bine pregătit, din punct de vedere intelectual, dar şi profesionist, în misiunea pe care şi-a asumat-o, aceea de a-i vindeca pe oameni, de a fi doctor de trupuri şi de suflete.
Dexteritatea în a-i trata şi a-i vindeca trupeşte pe oameni, precum şi harisma de a le tămădui suferinţele sufleteşti, sunt rodul lucrării harului lui Dumnezeu. Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a devenit un doctor foarte iscusit, atât pentru trupuri, cât şi pentru suflete, pentru că a ştiut să ucenicească, să se smerească și să deprindă arta de a vindeca trupeşte de la medicul Eufrosin, iar arta de a vindeca sufleteşte, prin credinţă, a deprins-o de la preotul Ermolae.
Prin urmare, cunoștințele pe care Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și le-a însușit, atât pe lângă învăţaţii vremii, de la care a deprins înţelepciunea profană, cât şi puterea de a tămădui, sunt rodul uceniciei.
Se tot vorbeşte astăzi despre faptul că există o anumită fragilizare, din punct de vedere calitativ, a tot ceea ce înseamnă relaţii dintre oameni, pregătire profesională, modul de a ne trăi credinţa, maniera de a înţelege tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Această constatare, tristă şi reală în acelaşi timp, are o motivaţie în spatele ei – faptul că nu mai există o cultură a uceniciei, o cultură a răbdării în a învăţa deprinderea unei meserii sau modul de a ne trăi credinţa (de a ne asuma viaţa lui Hristos).
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a devenit unul dintre doctorii fără de arginţi ai Bisericii Ortodoxe, pentru că a ştiut să ucenicească, a ştiut să rabde, să aştepte, ca un ucenic foarte bun, roadele a tot ceea ce a învăţat de la cei cu care s-a intersectat în viaţa lui – de la învăţaţii vremii a învăţat să fie inteligent, de la doctorul Eufrosin a învăţat să fie un medic foarte bun, iar de la preotul Ermolae să aibă credinţă puternică în Hristos, capabilă să vindece, acolo unde apar limitele ştiinţei şi ale artei medicinei.
Sfântul Pantelimon şi-a asumat atât de mult credinţa în Hristos, încât atunci când i s-a cerut să se lepede de ea, el a preferat să-şi dea viaţa (să sufere martiriul), decât să se salveze pe sine însuşi. Pentru Sfântul Mare Mucenic Pantelimon era atât de esenţial să fie ucenicul lui Hristos, încât nimic din lumea aceasta nu putea să-l mai atragă, nu putea fi ceva care să-i clatine credinţa şi iubirea sa faţă de Hristos.
Pe lângă ucenicia de a fi un medic foarte bun sau un om deştept, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a deprins adevărata ucenicie – cea în Hristos, în credinţa în El, cea care a devenit prioritară pentru sine (celelalte au ocupat un loc secundar în viaţa lui).
Avea o credinţă aşa de puternică, încât, numai dacă făcea semnul Sfintei Cruci sau dacă chema numele lui Hristos asupra unui om bolnav, acela se vindeca aievea.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a întrupat, ca un adevărat ucenic al lui Hristos, cuvintele pe care El Însuşi le-a spus: «Dacă veţi avea credinţă în Mine, veţi face tot ceea ce am făcut Eu».

Aşa a fost Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, care ar trebui să devină protectorul spiritual al tuturor medicilor – a fost un profesionist foarte bun în arta medicinei și nu condiţiona actul medical de bunuri materiale. Toate vindecările pe care le săvârşea Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prin puterea harului lui Dumnezeu, dar şi prin arta medicinei pe care a deprins-o, le săvârşea ca un dar pentru cei care aveau nevoie.

Învăţăm din viaţa Sfântului Mare Mucenic Pantelimon că dacă vom regăsi frumuseţea a tot ceea ce înseamnă cultura uceniciei, vom reuşi să manifestăm mai multă responsabilitate în slujirile pe care le avem, fiecare dintre noi. El a ştiut să aibă răbdare, ca să devină un om intelectual, a ştiut să deprindă arta medicinei și a ştiut să-şi asume tainele credinţei în Hristos, ucenicind pe lângă preotul Ermolae.

Preasfinția Sa a afirmat că una din consecințele lipsei culturii uceniciei este privarea de oameni profesioniști, bine ancorați în aria lor de competență:

Pierderea culturii uceniciei înseamnă şi o privare de a aborda lucrurile cât mai profund, atât la nivelul vieţii noastre personale, cât şi la nivelul vieţii publice. Dacă nu mai sunt elevi foarte buni, dacă nu avem profesionişti în tot ceea ce ţine de aspectele vieţii noastre sociale, este din cauza faptului că nu mai ştim să ucenicim.

O civilizaţie care are drept fundament ucenicia este una puternică şi profundă, care va rezista.
O cultură care repudiază faptul de a fi ucenic, de a avea răbdare să deprinzi meşteşugul unei meserii sau trăirea credinţei, este o cultură firavă, pe cale de dispariţie. Din păcate, este ceea ce trăim noi, astăzi – constatăm, cu foarte mare uşurinţă, în multe dintre domeniile vieţii noastre sociale, că numărul profesioniştilor (a celor care sunt foarte bine pregătiţi în domeniile lor) este din ce în ce mai mic, iar acest lucru este din cauza faptului că nu mai există cultura uceniciei.
Dacă citim viaţa Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, vom vedea că el a fost un sfânt atât de minunat, cu putere de vindecare şi cu simţirea harului în mod plenar, tocmai datorită faptului că a ştiut să ucenicească, să se smerească şi să aştepte să deprindă arta vindecării trupurilor şi a sufletelor, şi arta trăirii credinţei în Hristos atât de profund, încât pentru el aceasta era cea mai mare comoară a vieţii sale.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon să fie cel care să ne redeschidă inima şi mintea înspre tot ceea ce înseamnă cultura uceniciei, de care avem aşa de mare nevoie!
Dacă vrem să avem oameni profesionişti – medici, profesori, preoţi, episcopi cu har şi cu o credinţă puternică – este nevoie să regăsim cultura uceniciei.
Se poate observa că şi în viaţa Bisericii, atunci când nu mai suntem preocupaţi de transmiterea credinţei, de relaţia dintre ucenic şi duhovnic (cel care ne deschide tainele lumii credinţei), credinţa noastră este slabă şi fără putere şi, mai ales, fără capacitatea de mărturisire inteligentă şi cu multă perspicacitate. Suntem blazaţi, robi ai ritualurilor, ai unor cutume pe care le aplicăm, în viaţa noastră, în mod mecanic.
Dacă am şti şi am fi mult mai conştienţi de tot ceea ce înseamnă viaţa credinţei în Hristos, sub toate aspectele ei, am reuşi să dăm o mărturie mai frumoasă în această lume din care facem parte şi care se dovedeşte ostilă valorilor evanghelice şi vieţii în Hristos.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon să ne inspire şi să ne ajute să recăpătăm gustul pentru cultura uceniciei!
În cadrul slujbei, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Luca Cercel, pe seama Schitului „Sfânta Treime”, Tanacu.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a sfințit noua clopotniță a Mănăstirii și a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit lucrările edilitare din cadrul așezământului monahal.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.