21/05/2024

Direcția Silvică exportă fructe de pădure în diferite țări din Europa

2 min read

Direcția Silvică Vaslui valorifică, anual, resurse forestiere nelemnoase, în vederea completării veniturilor, dar și pentru a satisface interese ale comunităților locale. Una dintre activitățile tradiționale constituie valorificarea fructelor de pădure care sunt cele mai importante sub aspect cantitativ și valoric. Directia vasluiana oferă spre vânzare anual între 200 – 400 tone de fructe de pădure. Acestea provin din flora spontană a României și sunt certificate ca produse agroalimentare ecologice. Instituția angrenează în procesul de recoltare a produselor nelemnoase anual între 2000 și 2500 de persoane, care provin din cele 300 sate, aflate în raza de competență. Acestea realizează venituri de peste 200 lei/persoană/zi în timpul campaniilor de recoltare. Anul trecut, veniturile realizate din valorificarea produselor nelemnoase au fost de 53.558.363 lei din care 1.970.232 lei (394.046 euro) 3,68% produse accesorii – fructe de pădure, plante medicinale, silvoturism. La nivelul DS Vaslui au fost recoltate, anul trecut, fructe de pădure in cantitate de 220,63 tone. În urma acestor activități veniturile totale încasate de muncitorii zilieri au fost de 1.154.379 lei (230.876 euro). Fructele de pădure și plantele medicinale sunt utilizate pentru o gamă largă de produse, de la cele farmaceutice, până la cele din industria alimentară. Prin cantitățile importante care se culeg și se pun pe piață, aceste fructe dar și plante medicinale au reușit să fie cunoscute și în afara României, în țări precum Germania, Elveția, Olanda, Franța, unde fac deliciul unor renumite restaurante și asigură locuri de top prin produsele obținute pentru industria farmaceutică.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.