23/05/2024

Zicere de la PS Ignatie: „Ascultarea este posibilă numai în momentul în care fugim de cinstiri și laude, de mândrie sau de faptul de a fi puși în prim-planul vieții”

6 min read

Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huși. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și Slujba Tunderii în monahism pentru Sora Laura Drăghiciu, ostenitoare în cadrul Administrației Eparhiale, care a devenit astfel Monahia Ecaterina.
Alături de părinții slujitori ai Catedralei Episcopale, din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele arhimandrit Zaharia Curteanu, exarhul mănăstirilor din Eparhia Hușilor, părintele inspector Cristian Roșu, alături de mai mulți părinți stareți de la mănăstirile din cuprinsul Eparhiei, precum și de părinți duhovnici și slujitori ai Mănăstirii Mihai Vodă – Turda. De asemenea, au fost prezente și monahii din obștea Mănăstirii Mihai Vodă – Turda, alături de maica stareță, stavrofora Andreea.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huşi, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.
În cuvântul adresat cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a explicat semnificațiile voturilor monahale:
«Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară» (Matei 11, 29-30)

Taina tunderii în monahism este gândită, în tradiția Bisericii noastre, ca fiind un al doilea Botez. Prin săvârșirea acestei slujbe, cel care își asumă, de bună voie și nesilit de nimeni, să-L urmeze pe Hristos, în mod total și radical, își dăruiește întreaga sa existență și sinele cel mai adânc lui Dumnezeu. Nu-și mai aparține sieși prin nimic.
Toți monahii și monahiile ar trebui să ajungă la o asemenea măsură duhovnicească, încât nimic din tot ceea ce ține de această lume să nu-i mai atragă, să nu-i mai smulgă din preocuparea pentru cele duhovnicești.
Cel care este tuns în monahism depune trei voturi – face trei făgăduințe în fața lui Hristos, a îngerilor și a tuturor sfinților, care sunt de față la această sfântă slujbă.
Prima făgăduință (primul vot) este ascultarea, care, în gândirea Sfântului Cuvios Sofronie de la Essex, este o taină.
Ascultarea nu înseamnă o disciplină exterioară, impusă de cel mai mare față de cel mai mic. Ascultarea față de stareț, față de cel care este mai mare sau față de cei mai mici din obște, implică asceza smereniei (a smeritei cugetări) – să ajungem să credem în mintea și în inima noastră că suntem cei mai păcătoși dintre toți pământenii, că nu merităm să fim cinstiți în niciun fel.
Ascultarea este posibilă numai în momentul în care fugim de cinstiri și laude, de mândrie sau de faptul de a fi puși în prim-planul vieții.

Sufletele care se mândresc și sunt nemulțumite de faptul că nu sunt întotdeauna în față, că nu sunt apreciate pentru ceea ce fac sau pentru calitățile pe care le au, se chinuiesc în primul rând pe ele însele, dar îi chinuiesc și pe cei din jur.

Ascultarea, atât în viața călugărului cât și în viața unui mirean, are drept conținut duhovnicesc fuga de cinstire (de laude, de orice fel de apreciere).

Al doilea vot pe care îl depune monahul este fecioria sau întreaga cugetare. Fecioria nu are neapărat un sens trupesc, deși îl implică, ci mai ales un sens duhovnicesc (spiritual): toată viața lui, monahul trebuie să se străduie să câștige iubirea totală față de Hristos, să-și umple sufletul de iubirea pentru Hristos, să nu dăruiască nimic din viața sa lumii acesteia.
Fecioria înseamnă păzirea minții și păzirea dragostei față de Hristos. Orice lucru sau stare lăuntrică, care contravine dragostei pentru Hristos, este sinonimă cu adulterul în sufletul călugărului.
Călugărul nu trebuie să iubească nimic mai mult decât pe Hristos. În felul acesta, călugării sunt asemenea mucenicilor, pentru care iubirea față de Hristos era totul. Nimic din cele ale vieții mucenicilor – carieră profesională, pregătire intelectuală, poziție socială sau obârșii familiale – nu contau, în fața mărturisirii și a iubirii lui Hristos. Sfântul Nicolae Cabasila spune că martirii nu mergeau la moarte din curaj, ci din iubire față de Hristos, iubire care, în mod evident, creștea în sufletele lor și curajul (îndrăzneala, lipsa fricii) în fața morții.
Un călugăr își poate dărui viața lui Hristos, având iubire în suflet și păzind, în felul acesta, votul fecioriei (al curăției, al întregii cugetări).
Orice gând care nu izvorăște din iubirea lui Hristos, ne fragmentează mintea și inima, ne împrăștie. De aceea, votul fecioriei ne ține în unitate lăuntrică. Păcatul este cel care, odată primit în noi, ne împrăștie și ne fărâmițează.
Al treilea vot este sărăcia (neagoniseala) – nu numai în sensul de a nu deține posesiuni materiale, ci, în sens mai adânc: nici măcar gândul sau inima să nu fie legate de cele materiale, să nu dorească să le aibă pe cele materiale.
Putem fi săraci, din punct de vedere material, să nu deținem absolut nimic, însă mintea noastră să tânjească după cele materiale. Putem ține la pregătirea noastră intelectuală, la calitățile pe care le avem, să le idolatrizăm și să ne închinăm acestora ca la ceva material.
Este nevoie să avem conștiința că și a fi un om inteligent, și a deține anumite calități, sunt daruri de la Dumnezeu. Sărăcia presupune conștiința faptului că tot ceea ce avem și deținem, din punct de vedere spiritual, este de la Dumnezeu, nu al nostru. Este nedrept să ne facem proprietarii unor daruri pe care nu noi le-am generat, ci doar le-am primit de la Cel de Sus.
Sărăcia presupune starea de încredințare în voia lui Dumnezeu și simțirea faptului că totul vine de la El, iar nouă nu ne aparține absolut nimic – nici faptul că Dumnezeu poate ne-a înzestrat cu darul de a vorbi frumos, sau de a fi un bucătar sau un croitor foarte bun, sau de a fi oameni foarte inteligenți.
Dacă ne vom mândri cu toate acestea și le vom considera că sunt produsul exclusiv al voinței noastre, nu ne vom putea numi săraci cu duhul – fericire despre care ne vorbește Domnul nostru Iisus Hristos –, ci oameni care ne legăm de cele materiale sau de cele spirituale, le idolatrizăm și ne închinăm lor. Și, ori de câte ori suntem stârniți din tendința de a ne închina acestora, ne supărăm și considerăm că suntem nedreptățiți.
În slujba tunderii în monahism ni se spune că Domnul nu va ține cont de cele pe care le-am făgăduit, ci de cele împlinite. Vin momente în care ne desprindem de împlinirea acestor făgăduințe. Dacă vom cere ajutorul și harul lui Dumnezeu, dacă vom fi atenți și vom avea starea de smerenie, Domnul ne va ajuta să le împlinim până la sfârșitul vieții, și să trăim cu adevărat cele pe care El ni le-a făgăduit în Evanghelie: că, dacă vom lua jugul Său asupra noastră și vom învăța de la El blândețea și smerenia inimii, vom găsi odihnă și bucurie sufletelor noastre.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.