22/05/2024

164 DE ANI DE STATISTICA IN ROMANIA

2 min read

12 iulie 1859 este ziua în care, prin ordonanță domnească semnată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost înființat Oficiul Central de Statistică Administrativă. A fost una dintre primele instituţii publice constituite după Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 şi unul dintre cele mai vechi oficii statistice din Europa. Încă din primii ani de activitate (1859/1860), Oficiul de Statistică a oferit date referitoare la populaţie şi la aspecte ale vieţii social-economice din cele două provincii româneşti unite. De-a lungul anilor, statistica din România, a funcționat sub diferite denumiri – Direcţia de Statistică Generală a Statului (1892), Institutul de Statistică Generală a Statului (1925), Institutul Central de Statistică (1936), Direcţia Centrală de Statistică (1951), Comisia Naţională pentru Statistică (1989), Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice (1998), dar cu același scop: prezentarea, analiza și interpretarea datelor care reprezintă statistici. Începând cu anul 2001, Institutul Național de Statistică organizează și coordonează activitatea statisticii oficiale din România, fiind principalul furnizor de informaţii privind starea economică şi socială a ţării care constituie o bază importantă pentru implementarea proiectelor de dezvoltare și modernizare a țării. Ca o recunoaștere a importanței activității pe care o desfășoară, a performanței și a gradului de profesionalism, statistica oficială din România a fost inclusă, în anul 2019, în Comitetul de Statistică şi Guvernanţă în Statistică al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Statistica oficială românească marchează această zi și printr-un eveniment deosebit de important, și anume, publicarea rezultatelor definitive ale Recensământului Populației și Locuințelor – runda 2021, conform programului de diseminare a datelor aprobat prin Hotărârea nr. 14 a Comisiei Centrale pentru Rrecensământul Populației și Locuințelor (CCRPL), după cum urmează:
ianuarie 2023 – Rezultate provizorii
mai – Rezultate definitive: Caracteristici demografice;
iunie – Rezultate definitive: Caracteristici etno-culturale demografice, Caracteristici educaţionale demografice;
septembrie – Rezultate definitive: Mobilitatea populaţiei rezidente;
octombrie – Rezultate definitive: Caracteristici economice;
decembrie – Rezultate definitive: Gospodării, Fondul de clădiri de locuit, Locuinţe şi condiţii de locuit.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.