15/07/2024

PS Ignatie, la înmormântarea părintelui Gheorghe Bârsan: „Moartea vine pe neașteptate și ne ia în starea în care suntem. Să ne trăim viața cu cât mai multă înțelepciune”

7 min read

Părintele Episcop Ignatie a oficiat vineri, 30 iunie, înconjurat de un impresionant sobor de preoți, Slujba Înmormântării pentru părintele Gheorghe Bârsan, parohul Parohiei Berezeni I, din Protopopiatul Huși.
Slujba Înmormântării a fost săvârșită, după Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din Berezeni, ridicată de părintele Gheorghe Bârsan.
La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a adresat familiei și celor prezenți un cuvânt de mângâiere, vorbind despre realitatea că, odată cu învierea lui Hristos, moartea a devenit trecere într-o altă existență:
«Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac» (Ioan 11, 25-26)
În tradiția Bisericii noastre este rânduit ca, la acest moment de despărțire fizică și vremelnică de cineva care a ocupat un loc special în ecuația vieții noastre, care prin credință și dragoste L-a propovăduit pe Hristos, să săvârșim slujba de prohodire, al cărei conținut este extrem de complex.
Rânduiala de înmormântare a unui preot este mult mai extinsă și profundă prin conținutul ei. Este ultima slujbă care se săvârșește pentru orice persoană care încă mai este aici cu trupul. După ce va fi așezat în mormânt, vom săvârși rugăciuni, cerând de la Dumnezeu iertare, în lipsa trupului, doar cu gândul la sufletul care se duce acolo de unde și-a luat ființă.
Pentru fiecare dintre noi, moartea este unul dintre cei mai mari intruși ai existenței. Niciodată nu vom putea să ne obișnuim cu ideea morții, pentru că Dumnezeu ne-a creat ca să ne bucurăm de viața veșnică – sau, cum se exprimă atât de frumos părintele Dumitru Stăniloae: „Dumnezeu ne-a creat să fim parteneri de viață veșnică cu El”.
Din nefericire, omul, în slăbiciunea și neputințele sale, s-a lăsat sedus de păcat, și acesta a atras după sine moartea. Atât timp cât există păcat în viața omului, va exista și moarte.
Prin Învierea Sa, Hristos a schimbat, în mod fundamental, conținutul morții. Moartea, odată cu Hristos, Cel ce a biruit-o o dată pentru totdeauna, a devenit pentru noi o cale, așa cum se spune în slujba înmormântării. Este trecerea într-o altă existență, mai deplină și mai autentică, de comuniune cu Dumnezeu.
Faptul că noi ne întristăm, atunci când moare cineva, este extrem de firesc, oricât de mult am avea înrădăcinat, în adâncul ființei noastre, credința în Înviere și în faptul că existența aceasta nu se termină, că moartea nu este ultimul răspuns pentru viața noastră, ci este o deschidere spre o altă lume. Este firesc, pentru că, tot în mod natural, noi însetăm să trăim, iubim foarte mult viața, cu tot ce ne oferă, și bune și rele.
Cel mai bine ne putem da seama cât de mult iubește cineva viața când este muribund, pe punctul de a trece pragul acestei lumi, către lumea veșniciei. Cât de mult își dorește acel om să mai trăiască, pentru că, din păcate, își dă seama că esențialul ține de modul cum noi ne raportăm unul la celălalt, cum relaționăm.
În urma noastră, după moarte, rămâne doar ceea ce am însemnat pentru cei care rămân în viața aceasta. Atât rămâne din viața unui om – ceea ce a însemnat pentru noi și modul cum am relaționat cu el.
De aceea, muribunzii nu mai sunt legați de cele materiale – nici nu mai au cum să o facă. Dar și celor cărora Dumnezeu le-a mai oferit câteva minute de viață, și și-au dat seama ce înseamnă, cu adevărat, viața, s-au aplecat spre cele esențiale: să împărtășească dragoste, să nu mai lase loc de ură, de răutate și de micimi sufletești, și să crească cât mai mult în iubire față de cei pe care Dumnezeu i-a dăruit să le fie în preajmă.
Când moare cineva, avem toată grija să nu fie singur, pentru că acel om nu mai are nevoie de nimic, decât de prezența și dragostea noastră. Este foarte trist ca cineva să moară singur.
Noi avem această certitudine – că la fiecare înmormântare, Iisus lăcrimează, așa cum a lăcrimat când l-a văzut pe prietenul Său, Lazăr din Betania, în mormânt, în stare de putrefacție. Noi ne identificăm cu surorile lui Lazăr – Marta și Maria – am vrea ca Dumnezeu să facă o minune, să trăiască cât mai mult cei din jurul nostru, care sunt în pericol de moarte.
Dumnezeu este Cel care decide cât să trăiască fiecare. Marta și Maria au trimis vorbă, din vreme, când încă era grav bolnav fratele lor, Lazăr, să vină Iisus și să facă o minune, să-l vindece, să-l smulgă din ghearele morții.
Iisus zăbovește înadins. Nu vine atunci când este chemat și când, după socotința noastră umană, aceste femei (surori) ar fi avut cea mai mare nevoie, să le fie aproape într-un moment de cumpănă, când Lazăr era grav bolnav. A ajuns mai târziu, și le-a spus celor de față că Lazăr a adormit, dar ei nu au înțeles. Hristos deja schimba conținutul morții.
Se pornește un dialog extrem de frumos, între Hristos și cele două surori. Ele, așa cum suntem noi oamenii – specialiști în a reproșa – Îi spun lui Iisus: „Doamne, nu ai ajuns la vreme. Dacă Tu ai fi venit, Lazăr n-ar fi murit. Acum el este de patru zile în mormânt și miroase greu, e în stare de putrefacție”. Cu alte cuvinte, aceste femei, în sinceritate și în durerea (necazul) lor, ar fi spus: „Doamne, ai cam venit degeaba. Nu ai fost prezent exact atunci când noi am avut cea mai mare nevoie, când ai fi putut să-l salvezi pe fratele nostru, Lazăr, și să nu fie prins de această urâțenie a morții”.
Domnul, în delicatețea și blândețea Sa – oricât am fi noi de nesăbuiți și meschini, ca să-L tragem la răspundere –, le-a spus așa: „Voi credeți în Înviere?”. Ele au răspuns: „Da, Doamne, când va veni sorocul (sfârșitul veacurilor), atunci toți vom învia”. Și Iisus le spune: „Eu sunt Învierea. Și cel care va crede în Mine nu va muri”.

Moartea nu mai este ca un ultim răspuns al acestei vieți, sau – așa cum se exprima extrem de frumos Sfântul Nicolae Velimirovici – „moartea nu este un punct, peste care să nu putem scrie nimic, ci, odată cu Învierea lui Hristos, devine o virgulă, după care se mai poate scrie ceva – cele legate de viața veșnică”.

Unii nu cred în viața de apoi, spunând că nu a venit nimeni de acolo, să ne spună cum este. Hristos Însuși este Cel care a venit din moarte. A gustat-o, pentru că El a fost fără de păcat, și nu trebuia să moară. A murit cu moartea noastră, nu cu moartea Lui. Și-a asumat moartea noastră și păcatul nostru, El, Care este fără de păcat și nu ar fi trebuit să moară. Și-a asumat moartea și a și biruit-o.
Chiar dacă în fața morții cu toții capitulăm – indiferent de pozițiile sociale pe care le ocupăm, indiferent de inteligență, de cât de frumoși sau bogați suntem –, aceasta înseamnă o mutare, o trecere într-un alt plan al existenței.
Avem nădejde că Părintele Gheorghe se mută din această lume, ca să-L slujească în continuare pe Hristos. Pentru noi, cei rămași, este un moment de reflecție – cum să ne trăim mai departe viața aceasta.
Nici unul dintre noi nu știm dacă vom mai prinde ziua de mâine, pentru că moartea vine ca un fur, pe neașteptate. Vine și ne ia în starea în care suntem. De aceea, să trăim viața cu cât mai multă înțelepciune.

La final, Preasfinția Sa a citit versurile poeziei „Murim…ca mâine” de Magda Isanos:

„E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,

poate chiar mâine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, atâta soare

o să mai fie-n lume după noi;

cortegii de-anotimpuri și de ploi,

cu păr din care șiruie răcoare…

Și iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot așa o să se plece,

mirată, peste apa care trece –

noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viața e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

și celălalt – și-mi pare nențeles

și trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori și nu zâmbim,

noi, care-așa de repede murim.”

Trupul neînsuflețit al Părintelui Gheorghe Bârsan a fost înmormântat în apropierea bisericii pe care a ridicat-o la Berezeni.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.