24/07/2024

ITM Vaslui, controale în domeniul construcțiilor

1 min read

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a desfășurat, zilele trecute, o campanie de control în domeniul construcţiilor. Cu acest prilej au fost sancţionaţi pentru folosirea de muncă nedeclarată un număr de 11 angajatori. Au fost aplicate un număr de 13 sancţiuni contravenţionale şi au fost dispuse 72 de măsuri obligatorii de intrare în legalitate. Au fost depistaţi 26 de lucrători, fără întocmirea formelor legale de angajare, valoarea amenzilor aplicate pentru munca fără forme legale fiind în cuantum de 510.000 lei. Nerespectarea legislaţiei care reglementează relaţiile de muncă rămâne un factor de natură a genera consecinţe negative în plan social şi economic, în special în ceea ce priveşte munca nedeclarată, context în care se resimte nevoia intervenţiei instituţiilor de stat cu atribuţii în acest sens, pe direcţia creşterii gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor cu privire la necesitatea respectării prevederilor legale în domeniu. Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, datorită consecinţelor sociale şi economice pe care le produce:
-persoana care prestează muncă nedeclarată este lipsită de protecţie socială;
-lipsa drepturilor conferite de un contract de muncă, cum ar fi cele la concediu remunerat şi la concediu medical;
-lipsa accesului la pensie şi la indemnizaţie de şomaj etc.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.